Ministrul israelian de Externe, Avigdor Lieberman, a declarat ieri că Israelul este pregătit să ia în calcul posibilitatea unui armistiţiu, cu condiţia ca toate grupările armate palestiniene din Fâşia Gaza să înceteze tirurile. Preşedintele israelian, Shimon Peres, a salutat, ieri, ”eforturile preşedintelui egiptean, Mohamed Morsi, în vederea introducerii unui armistiţiu”, dar a acuzat Hamas că i-a respins propunerea, până în prezent. Sâmbătă, preşedintele egiptean a declarat că are câteva indicii cu privire la posibilitatea unui armistiţiu, în curând, dar adăugând că încă nu existau garanţii. Preşedintele israelian a dat asigurări că ţara sa, care a declanşat, miercuri, o operaţiune militară împotriva Gaza, în care se află la putere mişcarea islamistă Hamas, depune un efort suprem să nu lovească civili şi imobile locuite de civili..
COPII UCIŞI 18 palestinieni, majoritatea femei şi copii, au fost ucişi ieri, în raiduri israeliene împotriva Fâşiei Gaza. Nouă palestinieni, între care şapte membri ai unei familii - dintre care trei sunt femei iar patru sunt copii -, au fost ucişi într-un bombardament care a distrus un imobil de trei etaje în cartierul Nasser al oraşului Gaza. În alte două raiduri au fost omorâţi un bărbat, la Shejaiya, un cartier din estul oraşul Gaza şi alţi doi la Jabalia, în nordul Gaza. Ieri dimineaţă, şase palestinieni, între care patru copii, au fost ucişi. În noaptea de sâmbătă spre duminică, armata israeliană a atins, de asemenea, două centre de presă în care se află birouri ale unor posturi de televiziune afiliate mişcării islamiste palestiniene Hamas. Postul public Russia Today a anunţat ieri că biroul său din oraşul Gaza a fost distrus de un bombardament israelian care nu a provocat răniţi în rândul echipei RT. Birourile postului se aflau la ultimul etaj al unui imobil de 11 niveluri, împreună cu cele ale altor instituţii media, între care Sky News, ITV şi agenţii de presă palestiniene. Începând de miercuri, când a fost lansată operaţiunea militară israeliană ”Pilon de Apărare” împotriva Fâşiei Gaza, 49 de palestinieni au fost ucişi. După o pauză, începând sâmbătă seara, la ora locală 21.00 şi până ieri dimineaţă, la ora locală 7.30, tirurile cu rachete lansate de pe teritoriul Fâşiei Gaza au fost reluate. Potrivit unei purtătoare de cuvânt a armatei israeliene, două rachete au fost lansate ieri dimineaţă asupra sudului Israelului.
DIPLOMAŢIE FRANCEZĂ Ministrul francez de Externe, Laurent Fabius, a efectuat, ieri, o vizită la Ierusalim, Ramallah şi Tel Aviv, în cadrul căreia s-a întâlnit cu lideri israelieni şi palestinieni. Preşedintele francez, François Hollande, s-a declarat, vineri, ”foarte preocupat de ceea ce se petrece în Gaza”.
AVERTISMENT Ministrul britanic de Externe, William Hague, a avertizat, ieri, asupra faptului că ”o operaţiune terestră israeliană în Fâşia Gaza ar putea să coste Israelul o mare parte a susţinerii internaţionale de care se bucură, riscând o prelungire a conflictului”. Israelul a poziţionat mii de rezervişti, vehicule blindate pentru transportul trupelor, buldozere şi tancuri în apropierea barierei de la frontiera dintre Israel şi Gaza.
Preşedintele SUA a apreciat ieri că tirurile de rachete lansate asupra Israelului au precipitat criza din Gaza şi că SUA susţin total dreptul Israelului de a se apăra. ”Obiectivul este, de-acum, să se pună capăt acestor tiruri de rachete, fără o nouă escaladare a violenţei în regiune”, a adăugat Barack Obama la Bangkok, unde a sosit ieri, în cadrul unui turneu diplomatic în Asia. El a mai apreciat că ”posibilitatea unei soluţii cu două state va fi amânată foarte departe în viitor, dacă violenţele nu încetează”.
AJUTOR PENTRU GAZA Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a lansat, ieri, un apel pentru colectarea a zece milioane de dolari destinaţi furnizării, în viitoarele trei luni, de medicamente şi material medical Fâşiei Gaza, unde stocurile au început să se epuizeze. ”La Gaza, un număr mare de răniţi a fost spitalizat cu arsuri grave, răni cauzate de prăbuşirea unor clădiri şi traumatisme craniene”, continuă OMS. De la declanşarea operaţiunii militare israeliene, 46 de palestinieni şi trei israelieni au fost ucişi, iar alţi aproximativ 400 de palestinieni şi 18 israelieni au fost răniţi până la data emiterii comunicatului OMS. Aproape jumătate dintre cei 46 de palestineni ucişi sunt necombatanţi, inclusiv şase copii şi trei femei.
ÎNDEMN LA LUPTĂ ”Ţările din regiune trebuie să trimită armament palestinienilor pentru a lupta împotriva Israelului”, a declarat, ieri, preşedintele Parlamentului iranian, Ali Larijani. Iranul, care susţine mişcările islamiste palestiniene, nu recunoaşte Israelul şi afirmă frecvent că acesta este sortit dispariţiei ca stat.