Isteria Black Friday, versiunea tomitană

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Vânzări cât în trei luni, în doar 24 de ore

Isteria Black Friday, versiunea tomitană

Eveniment 23 Noiembrie 2013 / 00:00 2119 accesări

REDUCEREA BUNĂ SE CUNOAŞTE DE DIMINEAŢĂ Vineri dimineaţă, în Constanţa-i agitaţie mare. Luminile se aprind una câte una prin locuinţe, iar oamenii se aşază la calculator, îşi pregătesc cardurile, exersează scrisul rapid al numelui şi adresei de livrare şi dau „refresh“ la paginile de net ale retailerilor înscrişi în campania de reduceri Black Friday. Autobuzele sunt pline mai ceva decât în mod normal; până şi traficul e greoi, căci lumea îşi face drum către mall-uri. Nu mai e mult şi se vor deschide uşile către televizoare, laptopuri, tablete, cuptoare cu microunde şi chiar şi şosete şi huse de smartphone. Constănţenii, tineri şi bătrâni deopotrivă, nu se pot abţine să nu se gândească la cozile de la butelie din perioada în care o asemenea zi consumeristă şi capitalistă până în măduva rafturilor n-ar fi fost posibilă. Oamenii „de rând” se interoghează discret unii pe ceilalţi, pentru a afla ce vânează fiecare. Mulţi sunt circumspecţi, pentru că îşi aduc aminte de păţaniile de la ediţia de anul trecut a Black Friday. Atunci, au avut surpriza să afle că produsele pe care vroiau să le cumpere nu existau fizic în magazine, deşi, în esenţă, Vinerea Neagră este o megalichidare de stoc. Practic, ce-au cumpărat au primit ulterior acasă, retailerii făcând comenzi fixe către furnizori tocmai pentru a nu ieşi în pierdere cu nici măcar un ban. Alţii spun că au urmărit evoluţia preţurilor, în ultimele săptămâni, şi că au observat cum magazinele au scumpit treptat unele produse ca să le vândă acum cu „reducere”. „Vreau un cuptor cu microunde, dar până la urmă cred că îl cumpăr de la alimentară. E mai ieftin decât cele scoase cu aşa-zis discount de Black Friday”, spune un constănţean în faţa unor rafturi „cu reduceri”.

CU OCHII PE SMART TV Alţi retaileri s-au pregătit însă ca la carte pentru a treia ediţie a evenimentului importat din SUA. În Maritimo Shopping Center, la Domo, stocul a fost suplimentat cu seriozitate, iar site-ul a fost upgradat pentru a face faţă asaltului consumatorilor. „Am făcut din timp un sondaj online, ca să vedem exact ce-ar vrea oamenii să cumpere astăzi (n.r. vineri) în timpul campaniei de reduceri. Produsele indicate de ei se regăsesc în stocul magazinului”, spune şeful de raion, precizând că, la fel ca-n 2012, televizoarele SMART, tabletele şi electrocasnicele sunt cele mai căutate produse. Aglomeraţia din magazin, chiar şi mult după asaltul matinal, demonstrează că Vinerea Neagră evoluează în bine de la an la an. Şi la Flanco lucrurile merg strună, iar coada se întinde pe jumătate de magazin. Lumea îşi păzeşte bine trofeele, ca nu cumva să le fure cineva. Nu că s-ar putea întâmpla aşa ceva, dar suntem, totuşi, în România. N-ai de unde şti. Ce-au cumpărat constănţenii? Televizor SMART & Slim, router, hard disk, boxe, hotă, frigider, tastatură, tabletă, obiectiv foto. Şi lista poate continua, căci ai noştri au făcut încă o dată în ciudă crizei.

VÂNZĂRI-RECORD Magazinele online eMag, evoMag, F64 Studio şi Domo au înregistrat, în primele 12 ore ale campaniei, vânzări de peste 80 milioane lei. La eMag, cel mai mare comerciant online de produse electro-IT, vânzările au însumat 55 milioane lei, reprezentând circa 100.000 de comenzi (factură medie de 550 lei). La evoMag au fost comandate 10.360 de produse, în valoare de 1,1 milioane euro, adică mai bine de 75% din stocul disponibil. La Domo, vânzările online s-au ridicat la patru milioane euro în prima parte a zilei, românii achiziţionând peste 6.000 de televizoare. De asemenea, Domo a vândut peste 10.000 de electrocasnice mici şi mari, dintre care 3.000 de aspiratoare, 2.000 de maşini de spălat şi circa 1.500 de frigidere. eMag, spre exemplu, a mers chiar mai departe, vânzând în primele minute ale campaniei Black Friday patru maşini, respectiv două Ford Focus, un Ford Kuga şi o Dacia Logan. Vârful de accesări simultane pe site-ul eMag a fost de 160.000, iar stocurile pentru un model de tabletă şi un telefon mobil s-au epuizat aproape instantaneu. Desigur, n-au lipsit nici problemele, unele site-uri blocându-se din cauza traficului ridicat. Dacă a fost sau nu cu intenţie, n-avem de unde şti, dar un lucru e cert - ediţia din acest an a fost un succes, cei mai mulţi retaileri raportând creşteri faţă de 2012 şi comenzi cât în trei luni într-o singură zi. Ba mai mult, toţi comercianţii prelungesc campania de reduceri până în weekend-ul viitor, când are loc, de fapt şi de drept, Black Friday - varianta originală americană.



12