Mircea Lucescu – o persoană pentru care, altfel, am cel mai mare respect – este eroul unui episod pe care nu pot să-l numesc decât jenant. Nu pentru Lucescu, ci pentru mass media românească, cea care dovedeşte cu fiecare “campanie” de acest fel că nu mai are niciun soi de simţ al valorilor şi al respectului pentru profesie.

De ce?

Pentru că, în primul rând, departe de a fi autorul unui act de eroism, Lucescu a comis o eroare, o nerespectare a regulamentului circulaţiei absolut elementară, virând în plin bulevard, aglomerat, peste linia continuă dintre sensuri. Numai întâmplarea a făcut ca manevra sa să nu aibă urmări dintre cele mai grave, atât pentru sine, cât şi pentru celelalte persoane şi autoturisme implicate. Dacă la volanul SUV-ului ar fi fost oricine altcineva, tonul relatărilor ar fi fost, probabil, cu totul altul. Proprietarul de jeep ar fi fost veştejit pentru tupeul cu care foloseşte drumul public ca fiind propria sa moşie, iar victimele are fi fost compătimite cu tot dichisul populist. În cazul de faţă, însă, Lucescu a fost tratat ca o victimă inocentă, iar celor pe care i-a lovit nici nu le-am mai aflat numele.

A fost, însă, doar începutul isteriei din presă. Spitalul de Urgenţă a fost luat cu asalt, iar medicii de acolo au devenit instantaneu vedete. Adevărata dezlănţuire a televiziunilor de ştiri, în special, s-a declanşat însă duminică, zi cu mai puţine evenimente, în care “cazul Lucescu” a fost tocat pe toate feţele de către invitaţii disponibili sau cei pe care au reuşit să-i dibuiască redacţiile şi să-i întoarcă de la petrecerile zilei. Vestea venirii patronului Ahmedov a fost însă cea care a scos din minţi echipele de reporteri. S-au năpustit spre aeroportul Otopeni, l-au încolţit pe bietul miliardar cu cele mai banale sau stupide întrebări, profitând peste măsură de bunul simţ al acestuia. Aceleaşi întrebări stupide l-au năpădit şi după întâlnirea cu Lucescu, atât la spital, cât şi la aeroport. În comparaţie cu neprofesionismul jurnaliştilor, magnatul ucrainean a oferit o veritabilă lecţie de măsură şi echilibru, nedorind nici un moment ca gestul său să fie interpretat altfel decât este el – unul de politeţe, dublat de interesul faţă de business-ul său în care este implicat Lucescu.

Cu siguranţă, lucrurile nu se vor opri aici. Vom fi bombardaţi în continuare cu “breaking news”-uri legate de oscilaţiile temperaturii sau starea digestiei pacientului. Nu se va sufla o vorbă – nu se fluieră în biserică! – despre dosarul Poliţiei Rutiere prin care antrenorului i se va retrage dreptul de a conduce pe perioada prevăzută de lege. Vom asista însă la alte gesturi deşănţate, tradiţionale deja pe la noi: nu m-ar mira ca vreun parlamentar să propună devierea circulaţiei de la locul accidentului şi montarea, acolo, a unei plăci memoriale, ori ca la Spitalul de Urgenţă salonul în care e internat Lucescu să fie transformată într-un mic muzeu care să păstreze neştearsă amintirea trecerii pe acolo a lui Rinat Ahmedov.