UN TESTAMENT UNIC ÎN LUME Premiile Nobel s-au născut din voinţa savantului şi industriaşului suedez Alfred Nobel, care a trăit între anii 1833 – 1896. Acesta a decis să doneze anual veniturile generate de imensa lui avere unor personalităţi care au adus mari servicii omenirii. Alfred Nobel, inventatorul dinamitei, a trecut această dorinţă a sa în testamentul redactat la Paris, în 1895, cu un an înainte de a muri. Potrivit acestui testament, aproximativ 31,5 milioane de coroane suedeze, care reprezintă în prezent echivalentul a 162 de milioane de euro, au alcătuit un capital, ale cărui dividende anuale trebuie distribuite „acelora care, pe parcursul anului precedent, s-au consacrat interesului public şi binelui omenirii”.

Testamentul redactat la Paris prevedea ca dividendele anuale generate de acel capital iniţial să fie repartizate astfel: „O parte pentru acela care va fi făcut descoperirea sau invenţia cea mai importantă în domeniul fizicii; o parte pentru acela care va fi făcut descoperirea cea mai remarcabilă în chimie; o parte pentru acela care va fi făcut descoperirea cea mai importantă în domeniul fiziologiei sau medicinii; o parte pentru acela care va fi produs în domeniul literar opera cea mai remarcabilă şi cu o tendinţă idealistă; şi o parte pentru acela care va fi acţionat cel mai bine pentru fraternizarea popoarelor, abolirea sau reducerea armelor permanente, iniţierea şi multiplicarea congreselor pentru pace”. Din punct de vedere legal, testamentul nu a desemnat un legatar pentru averea în sine a industriaşului suedez. La deschiderea lui, în 1897, testamentul a fost contestat de membrii familiei Nobel. În schimb, Alfred Nobel a desemnat comisii şi comitete diferite care să atribuie în fiecare an aceste premii: Academia suedeză atribuie Nobelul pentru Literatură, Institutul Karolinska pe cel pentru Medicină, Academia regală suedeză pentru Ştiinţe decernează premiile Nobel pentru Fizică şi Chimie, iar un comitet special desemnat de Parlamentul norvegian atribuie premiul Nobel pentru Pace. Testamentul nu explica însă metodologia pe care fiecare comisie trebuie să o urmeze pentru a decerna premiile în fiecare disciplină. Au trecut peste trei ani pentru ca această problemă să fie reglată: s-a decis să se instituie în calitatea de legatar Fundaţia Nobel, care să administreze capitalul din care se acordă premiile Nobel, iar acele instituţii şi comitete desemnate prin testament au acceptat să atribuie aceste premii.

În 1968, cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la înfiinţare, Banca Centrală a Suediei (Riksbank) a instituit un premiu pentru ştiinţe economice în memoria lui Alfred Nobel, punând la dispoziţia Fundaţiei o sumă anuală echivalentă cu valoarea celorlalte premii Nobel. În prezent, premiul Nobel din fiecare domeniu este în valoare de zece milioane de coroane suedeze, circa un milion de euro, şi poate fi împărţit dacă există mai mulţi laureaţi în aceeaşi categorie, însă numărul acestora nu poate fi mai mare de trei.

COMERCIANTUL MORŢII Cum a devenit Alfred Nobel, „comerciantul morţii”, un veritabil „finanţist al păcii”? Un anunţ postat la mica publicitate şi o eroare strecurată în textul unui necrolog: câteva rânduri simple au tulburat destinul suedezului Alfred Nobel. „Domn foarte bogat, în vârstă şi cultivat, locuind la Paris, doreşte să găsească o femeie, tot în vârstă, talentată în domeniul limbilor străine, pentru a-i deveni secretară şi menajeră”, prin acest anunţ postat la rubricile de mică publicitate din presa pariziană a intrat în viaţa lui Alfred Nobel aceea care urma să devină prima femeie laureată a premiului Nobel pentru Pace şi care a reprezentat, totodată, principalul factor care l-a influenţat pe industriaşul suedez să se implice în lupta împotriva războiului, pacifista austriacă Bertha von Suttner. Acest lucru se întâmpla în 1876, cu aproape 20 de ani înainte de redactarea testamentului final al lui Alfred Nobel, prin care au fost înfiinţate celebrele premii. Milionarul celibatar, care, contrar anunţului postat la mica publicitate, nu era chiar bătrân, avea atunci doar 43 de ani, trăia liniştit la Paris, bucurându-se de avantajele oferite de imensa lui avere, generată de invenţiile sale. Nobel era însă dezamăgit de fizicul său şi de posibila folosire în scopuri criminale a descoperirilor sale. Bertha, o contesă austriacă mai tânără ca Alfred Nobel cu zece ani, nu a rămas în slujba industriaşului suedez decât o săptămână, întorcându-se de urgenţă în ţara ei natală pentru a se căsători cu baronul von Suttner. Însă, prietenia care s-a legat atunci între cei doi a durat până la moartea filantropului.

Fascinaţia lui Alfred Nobel pentru Bertha, care a devenit celebră în 1889 cu volumul pacifist „Bas les armes! / Jos armele!”, devenit best-seller, şi felul în care pacifista austriacă a înţeles contradicţiile personalităţii magnatului suedez, au fost şi ele evidenţiate. În 1895, Bertha von Suttner îl descria pe Alfred Nobel în felul următor: „un gânditor, un poet, un om amar şi bun, nefericit şi fericit, dispus către superbe stări de spirit înălţătoare dar şi către suspiciuni bolnăvicioase, un pasionat admirator al orizonturilor gândirii umane dar şi profund neîncrezător în faţa micimii de spirit născute din nebunia umană, înţelegând totul şi nesperând la nimic”.

În 1888, o altă coincidenţă l-a marcat profund pe Alfred Nobel. Un cotidian francez a făcut o eroare în articolul care anunţa decesul fratelui industriaşului suedez, Ludvig, publicându-l cu titlul: „Comerciantul de moarte a murit”. „Doctorul Alfred Nobel, care a făcut avere descoperind un mijloc de a ucide cât mai multe persoane mai repede ca în trecut, a murit ieri”, scria cotidianul francez. A fost oripilat când a citit acel articol şi apoi a devenit obsedat de reputaţia lui postumă. La opt ani după acest incident, Alfred Nobel moare, iar celebrul său testament consacră cea mai mare parte din averea industriaşului suedez unor premii anuale, decernate în memoria acestuia. Bertha, după ce a devenit prima femeie laureată cu Nobelul pentru Pace, în 1905, a murit în 1914, cu trei luni înainte de izbucnirea Primului Război Mondial.

STATISTICĂ Istoria premiilor Nobel abundă în detalii şi cifre insolite. 241 de candidaţi, acesta este numărul record de propuneri pentru premiul Nobel pentru Pace din 2011. Printre acestea figurează 53 de organizaţii. Cu excepţia câştigătorului, numele propunerilor vor fi dezvăluite abia peste 50 de ani. Şase laureaţi au refuzat premiul Nobel. Ultimii doi şi singurii care au făcut-o din proprie iniţiativă sunt scriitorul francez Jean-Paul Sartre, căruia i s-ar fi decernat premiul Nobel pentru Literatură în 1964, şi premierul vietnamez Le Duc Tho, care a refuzat să împartă premiul Nobel pentru Pace pe anul 1973 cu americanul Henry Kissinger. Totodată, Adolf Hitler i-a obligat pe Richard Kuhn (Chimie, 1938), Adolf Butenandt (Chimie, 1939) şi Gerhard Domagk (Medicină, 1939) să-şi refuze premiile, în timp ce Guvernul sovietic l-a forţat pe Boris Pasternak să refuze premiul Nobel pentru Literatură în 1958.

Trei laureaţi se aflau în închisoare în momentul în care au fost anunţaţi drept câştigători: pacifistul şi jurnalistul german Carl von Ossietzky (1935), militanta Aung San Suu Kyi (1991) din Myanmar şi disidentul chinez Liu Xiaobo (2010). Cel mai bătrân laureat Nobel este americanul de origine rusă Leonid Huwicz, care a primit la vârsta de 90 de ani, în 2007, premiul pentru economie. A trăit doar câteva luni după ce a primit acest premiu şi a decedat în iunie 2008. Romanciera britanică Doris Lessing, a fost în 2007, la 87 de ani, cea mai în vârstă laureată a unui premiu Nobel, primindu-l pe cel pentru Literatură. A catalogat primirea acestui premiu drept „o catastrofă”, deoarece din cauza lui nu mai are timp să scrie. Britanicul Lawrence Bragg, premiul Nobel pentru Fizică pe anul 1915, avea 25 de ani când a primit această distincţie şi a rămas până în prezent cel mai tânăr laureat din istoria Nobel. Germanul Werner Karl Heinsenberg (Nobel pentru Fizică pe anul 1932) avea 32 de ani. Scriitorul britanic Rudyard Kipling este cel mai tânăr laureat al premiului Nobel pentru Literatură, având 42 de ani atunci când a primit acest premiu, în 1907. Italianca Rita Levi-Montalcini (premiul Nobel pentru Medicină pe 1986) este, la 102 ani, cel mai în vârstă laureat şi singurul centenar în viaţă. A primit premiul pentru cercetările în domeniul factorilor de creştere. Americanul William Knowles (Nobel pentru Chimie pe anul 2001) îi urmează, împlinind pe 1 iunie 93 de ani, pe locul al treilea în top fiind americanul John Fenn (Nobel pentru Chimie pe anul 2002), mai „tânăr” cu două săptămâni.

În familiile Nobel, şase perechi tată-fiu au primit câte un premiu Nobel. În schimb, a existat câte o singură pereche tată-fiică şi mamă-fiică printre aceşti laureaţi. Istoria familiei franceze Curie se confundă cu cea a premiilor Nobel: în 1903, cuplul Pierre şi Marie Curie a fost recompensat cu premiul pentru Fizică; în 1911, Marie Curie (născută Sklodowska), prima femeie laureată a unui premiu Nobel, primeşte un nou trofeu, însă pentru Chimie, devenind singura femeie dublu laureată. În 1935, fiica sa, Irène Joliot-Curie şi soţul acesteia, Frédéric Joliot, primesc la rândul lor un premiu Nobel pentru Chimie. Sora mai mică a Irènei, Eve Curie, se va căsători cu Henry Richardson Labouisse, care, în calitate de director al UNICEF, va primi în numele acestei agenţii a ONU un premiu Nobel pentru Pace, în 1965.

Din 1901, anul în care au fost atribuite primele premii Nobel, 41 de femei au fost premiate, comparativ cu 776 de bărbaţi. De la înfiinţarea lui, în 1968, nicio femeie nu a primit premiul Nobel pentru Economie până în 2009, când a fost decernat americancei Elinor Ostrom. În fizică, doar două femei, comparativ cu 185 de bărbaţi, au câştigat premiul Nobel, iar din 1963 acest trofeu nu a mai fost acordat niciunei reprezentante a sexului frumos. Engleza se află pe primul loc în topul limbilor în care scriu laureaţii premiului Nobel pentru Literatură, cu 26 de câştigători, urmată de franceză şi germană (13), spaniolă (11), italiană şi suedeză (6), rusă (5), poloneză (4), norvegiană şi daneză (3), greacă şi japoneză (2). Araba, chineza şi occitana, printre altele, sunt reprezentate de câte un laureat.