Istoria comunei Mircea Vodă, în volum

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Istoria comunei Mircea Vodă, în volum

Cultură 18 Octombrie 2013 / 00:00 1132 accesări

Dobrogea, străvechi pământ dintre Dunăre şi Mare, are o istorie impresionantă, care se observă şi în denumirile localităţilor care o alcătuiesc. Pentru ca istoria acestor locuri să dăinuie, elaborarea unei monografii se impune ca o datorie morală faţă de cei care au fost, sunt şi se vor naşte. Astfel a luat naştere şi unica monografie a comunei constănţene Mircea Vodă, a cărei lansare a fost făcută ieri, la Biblioteca Judeţeană (BJ) „Ioan N. Roman”, în prezenţa primarului Dumitru Dedu şi a bibliotecarei Luigia Magdalena Cazan, care a realizat documentarea.

„Cartea „Mircea Vodă - comună dobrogeană” este prima monografie care a văzut lumina tiparului în cadrul proiectului „Monografica. Memorie şi identitate”, implementat în anul 2006, având ca obiectiv elaborarea monografiilor localităţilor din judeţ”, a subliniat directorul BJ, Cornelia Pariza.

În cele aproape 200 de pagini ale volumului sunt reflectate realităţile comunei Mircea Vodă, din vechime şi până în prezent.

„OGLINDA COMUNITĂŢII” „Am înţeles cât de importantă este monografia unei localităţi pentru cunoaşterea istoriei, geografiei, economiei, agriculturii, folclorului şi, de aceea, vă recomand cu căldură să descoperiţi trecutul, dar şi prezentul acestei comunităţi în care trăiesc oameni harnici, iubitori de frumos şi cu respect faţă de Dumnezeu”, spune primarul comunei Mircea Vodă, Dumitru Dedu.

Volumul a fost coordonat de omul de cultură Constanţa Călinescu şi de fostul director al BJ, regretata Liliana Lazia.

Prezent la eveniment, bibliograful Ştefan Pleşoianu a apreciat că volumul reprezintă „oglinda comunităţii” din Mircea Vodă. El a subliniat şi faptul că, în procesul de documentare, colega sa de la biblioteca comunală, Luigia Magdalena Cazan, a întocmit chestionarele etnografice folosind modelele create de reputaţii sociologi Dimitrie Gusti şi Henri Stahl. Aceasta a chestionat persoane vârstnice din comună, studiind, totodată, arhivele primăriei, bisericilor şi şcolilor din comună, dar şi documentele aflate la BJ şi la Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale.



12