Istoricul și academicianul Șerban Papacostea a murit vineri, la 89 de ani. De numele lui se leagă unele dintre cele mai importante sinteze de istorie medievală românească. Născut la 25 iunie 1928 în București, Șerban Papacosetea a fost istoric de seamă și membru titular al Academiei Române. Din 1995 este membru al Academiei Ligure de Științe și Litere din Genova. A fost fiul juristului Petru Papacostea, care era un descendent al familiei de origine macedo-română Gușu Papacostea, întemeietorul primei școli românești din Macedonia. A urmat cursurile liceului „Dimitrie Cantemir“ din București, pe care l-a absolvit în 1946. A absolvit, în anul 1950, Facultatea de Istorie și Geografie din București. În anul 1968 a obținut titlul de doctor în istorie, cu teza „Oltenia sub austrieci (1718-1739)“, premiată, trei ani mai târziu, de Academia Română.

Între anii 1990 și 2001 a fost directorul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga“ din București. Din 1990, este membru corespondent al Academiei Române.

În perioada comunistă a fost deportat într-un lagăr de muncă forțată la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Este văr cu scriitorul Vintilă Horia, scrie historia.ro.

I-a cunoscut îndeaproape pe cei care au scris trecutul României, dar şi pe cei care l-au construit. De la mareşalul care a decis soarta ţării în Primul Război Mondial, până la liderul care a decis, pentru un timp, soarta lumii în cel de-Al Doilea Război Mondial. A fost copilul politicii interbelice româneşti şi alintatul politicienilor. Dar istoria nu e mereu dreaptă cu cei care o scriu, iar Şerban Papacostea a căzut, din braţele boemei de-acum un secol, în braţele comuniştilor, care au pus stăpânire pe destinul său. A salvat amintirile, câteva fotografii şi acest minunat clişeu lingvistic:„Noi, averescanii“. De asemenea l-a cunoscut pe Hitler, dar și pe liderii comuniști români.