„Istorie şi Artă” la Muzeul „Callatis”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Istorie şi Artă” la Muzeul „Callatis”

Cultură 25 Aprilie 2009 / 00:00 4374 accesări

Muzeul de Arheologie “Callatis” Mangalia găzduieşte, sîmbătă, expoziţia “Istorie şi Artă”, rezultată în urma colaborării dintre Muzeul de Arheologie “Callatis” Mangalia şi Şcoala nr. 5 “Gala Galaction” Mangalia, în cadrul proiectului educaţional intercurricular cu acelaşi nume. Iniţiatorii proiectului sînt Traian Lupu - profesor la Şcoala nr. 5 “Gala Galaction” Mangalia şi dr. Sorin Marcel Colesniuc - director al Muzeului de Arheologie “Callatis” Mangalia. Printre obiectivele proiectului se numără cunoaşterea de către elevi a patrimoniului arheologic callatian, descoperirea străvechilor meşteşuguri artistice callatiene, încurajarea şi valorificarea potenţialului creator al elevilor, însuşirea unor tehnici specifice de pictură, desen, colaj şi modelaj, stimularea activităţii de grup, deschiderea şcolii către comunitate şi nevoile comunităţii. Dr. Sorin Marcel Colesniuc a precizat: “Pe parcursul mai multor săptămîni, elevii claselor gimnaziale ale Şcolii “Gala Galaction” au participat la numeroase sesiuni de lucru în muzeu, unde au realizat schiţe şi crochiuri, dar şi replici ale unor exponate din muzeu printre care: vase ceramice, statuete de tip “Tanagra” etc. În acelaşi timp, elevii au desenat coloane antice, capiteluri, arhitrave, frize cu metope, reprezentări ale cavalerului trac, stele funerare cu motive solare sau florale şi diverse fragmente arhitectonice cu decor. Familiarizarea elevilor cu exponatele din muzeu le va mări, cu siguranţă, curiozitatea şi va imprima activităţilor desfăşurate în cadrul programei şcolare un caracter mai atractiv”. La rîndul său, prof. Traian Lupu a subliniat: “Vernisajul expoziţiei face parte din numeroasele activităţi derulate în cadrul Zilelor Şcolii nr. 5 “Gala Galaction” Mangalia, cu prilejul împlinirii a 130 de ani de la naşterea scriitorului Gala Galaction. Am ales să derulăm acest proiect deoarece elevii sînt dornici să înveţe tehnici noi din paleta variată a educaţiei artistico-plastice. Ei au descoperit şi au pus în valoare vechile meşteşuguri ale cetăţii callatiene. Organizarea unor asemenea sesiuni de lucru au avut drept scop dezvoltarea spiritului de observaţie şi a gustului artistic al elevilor, precum şi cultivarea respectului pentru valorile istorice locale”. La vernisaj au fost invitaţi reprezentanţi ai administraţiei locale, instituţiilor de cultură şi învăţămînt din localitate şi din judeţul Constanţa, precum şi părinţii elevilor care au participat la proiect.

Taguri articol


12