Legea învăţămîntului, despre care ministrul Adomniţei spune că va fi radical modificată şi care se va transforma, pe la începutul lui septembrie, în „noua lege a învăţămîntului”, va conţine şi faptul că elevii de gimnaziu şi cei de liceu vor studia noţiuni despre istoria tuturor minorităţilor din România. Odată cu intrarea în vigoare a noii legi a învăţămîntului, programele şi manualele şcolare vor include tematici referitoare la diversitatea culturală etnică, lingvistică şi religioasă. Potrivit unui ordin al ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (MECT), politicile educaţionale vor promova valorificarea şi dezvoltarea, în cadrul curriculumului naţional, a aspectelor referitoare la diversitatea culturală, din perspectiva etnică, lingvistică, religioasă. Autorii vor include în planurile-cadru, programele şi manualele şcolare aspecte referitoare la diversitatea culturală (etnică, lingvistică, religioasă), în funcţie de specificul domeniilor disciplinare. „În programele şcolare vor fi incluse, în funcţie de specificul domeniilor disciplinare, obiective-cadru, obiective de referinţă, competenţe generale, competenţe specifice, teme/conţinuturi ale învăţării, activităţi de învăţare, valori şi atitudini referitoare la diversitatea culturală”, precizează, deja, ordinul. De asemenea, în învăţămîntul gimnazial şi în cel liceal, în programa pentru disciplina istorie, va fi abordată problematica istoriei tuturor minorităţilor din România. „Aceste prevederi vor fi stipulate şi vor intra în vigoare odată cu noua lege a învăţămîntului”, a declarat secretarul de stat pentru învăţămîntul preuniversitar, Svetlana Preoteasa. Astfel, înainte de aprobarea unui manual, evaluatorii vor trebui să ţină cont de aspectele referitoare la diversitate/alteritate şi vor avea la dispoziţie criterii specifice pentru evaluare, criterii ce vor fi elaborate de Ministerul Educaţiei. Mai mult, profesorii vor primi materiale suport, pentru a-i ajuta să predea, la clasă, problematica diversităţii culturale prevăzută în curriculumul naţional. De asemenea, cadrele didactice vor beneficia şi de cursuri de formare în acest sens.