În cadrul programului de responsabilitate socială „Împreună pentru fiecare“, KMG International, fostul Grup Rompetrol, a finalizat selecţia a 14 proiecte de sănătate şi mediu ce vor fi implementate până în aprilie 2015. Inițiativele comunitare vin din România și Republica Moldova, iar bugetul total alocat de companie pentru concretizarea lor se ridică la suma de 225.000 USD. În cadrul celei de-a șasea ediţii au fost înscrise şi jurizate 283 de proiecte, iar șase din domeniul sănătăţii şi opt din cel al protecţiei mediului au fost declarate câștigătoare. Proiectele sunt din judeţele Constanța, Caraș Severin, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Neamț, Sălaj, Suceava, Vaslui, Vâlcea, Bucureşti și satul Vorniceni, Republica Moldova. La Constanţa, proiectul câştigător este achiziţia unei centrale termice care utilizează combustibil neconvenţional mineral și vegetal uzat, ce va fi colectat de la operatori economici și populație și care va deservi pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Dobrogea“.
PROIECT ECOLOGIC „În 2012 am făcut, prin intermediul aceluiași program, Centrul de Pregătire SMURD. Anul acesta am aplicat și am reușit să câștigăm, în domeniul protecției mediului, o centrală termică ce va fi utilizată la una dintre substațiile noastre“, a declarat inspectorul șef al ISU „Dobrogea“, col. Viorel Jianu. Centrala va fi folosită pentru încălzirea clădirii Detașamentului de Pompieri Constanța-Port. Ea va funcționa atât cu uleiurile uzate provenite din consumul propriu, cât și cu cele provenite de la autospecialele celorlalte structuri județene ale Ministerului Afacerilor Interne. Totodată, prin intermediul organizației "Mare Nostrum", ISU „Dobrogea“ va primi și uleiuri vegetale uzate. „Numărul inițiativelor comunitare din România ajunge la 100, în ultimii șase ani. Dincolo de cifrele impresionante - 300.000 de beneficiari, peste 2.500 de voluntari, și 1,5 milioane USD investiție directă, ne bucură faptul că an de an numărul și calitatea proiectelor cresc“, a declarat Azamat Zhangulov, vicepreședinte senior al KMG International.