ISU “Dobrogea” nu are psiholog

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

ISU “Dobrogea” nu are psiholog

Social 23 Ianuarie 2010 / 00:00 1011 accesări

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea“ este în aceeaşi situaţie ca multe instituţii din ţară de acelaşi profil. Cu toate că postul de psiholog este prezent în organigrame, funcţia nu este ocupată din cauza faptului că postul a fost blocat din lipsa banilor. „Pentru ocuparea postului de psiholog a fost organizat un concurs, la Bucureşti, în anul 2007. S-au înscris atunci patru persoane, însă niciuna nu a îndeplinit cerinţele. Am solicitat ca acest post să fie ocupat din sursă internă, pentru că avem oameni care au specializare în acest domeniu. Cadrele operative, în special şoferii, sunt supuşi la două examinări pe an, în schimb, ceilalţi angajaţi sunt verificaţi o singură dată pe an. În prezent avem încheiat un protocol cu alte instituţii ale Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), din Constanţa, care au încadraţi psihologi. În mod normal, cadrele care se ocupă cu paza ar trebui să aibă un regim special de verificare. În prezent, posturile pentru asigurarea pazei sunt blocate şi suntem nevoiţi să asigurăm obiectivele cu cadre operative“, a declarat colonelul Traian Oprea, şeful ISU „Dobrogea“. Cu toate că această problemă persistă de ani buni, prezenţa obligatorie a unui psiholog în unităţile militare şi ale MAI a revenit în actualitate odată cu incidentul de la ISU Dorohoi. În urmă cu câteva zile, un angajat, Gabriel Atodiresei, a fugit cu 12 pistoale şi 240 de cartuşe după ce şi-a omorât un coleg. Atodiresei a fost găsit mort într-o pădure aflată la 10 kilometri de unitate. Oamenii legii spun că acesta şi-a pus capăt zilelor împuşcându-se în cap.



12