22 Noiembrie 2024, 16:01
Justiţia italiană a cerut extrădarea a 26 de agenţi CIA, bănuiţi de implicare în răpirea unui imam egiptean în 2003, în Italia. Cazul riscă să afecteze şi mai mult relaţiile dintre Roma şi Washington după decizia noului Guvern de stînga de retragere a trupelor italiene din Irak. În timpul guvernării Berlusconi, ministrul Justiţiei de la acea dată, Roberto Castelli, a refuzat să transmită Statelor Unite o cerere similară, ce viza 22, nu 26 de membri CIA.