Ministrul italian de Interne, Roberto Maroni, a acuzat, ieri, Franţa de ”atitudine ostilă”, pentru că a încercat să blocheze accesul majorităţii imigranţilor tunisieni dinspre Italia. Maroni a făcut aceste declaraţii în Parlament, unde a explicat intenţia Guvernului de a le acorda imigranţilor permise de rezidenţă temporară, pentru a le permite să călătorească în state membre ale UE. Premierul italian, Silvio Berlusconi, a propus, săptămâna trecută, proiectul de acordare de permise temporare de rezidenţă. Potrivit lui Berlusconi, mulţi dintre cei peste 20.000 de tunisieni care au ajuns în Peninsulă după revoltele din ianuarie, vor să să se alăture rudelor din Franţa şi Germania. Însă Parisul a anunţat că intenţionează să le blocheze accesul. Săptămâna aceasta, Comisia Europeană a spus că nu există nicio lege UE care să împiedice Italia să legalizeze imigranţii ilegali sau ca aceştia să călătorească în alte state membre UE.