Italia, distrusă de intemperii! Zeci de morţi şi pagube uriaşe!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Italia, distrusă de intemperii! Zeci de morţi şi pagube uriaşe!

Externe 04 Noiembrie 2018 / 14:45 896 accesări

Cel puţin 12 persoane şi-au pierdut viaţa în Sicilia în urma valului de vreme nefavorabilă care afectează Italia de o săptămână, relatează duminică DPA, AFP şi Reuters, arată agerpres.ro. Bilanţul anterior, anunţat duminică dimineaţa, indica zece decese în Sicilia. Cele două persoane care s-au adăugat bilanţului, un bărbat şi o femeie, au murit în provincia Agrigento după ce maşina în care se aflau a fost luată de torenţi, a indicat duminică un purtător de cuvânt al prefecturii capitalei siciliene. „Sunt în continuare persoane dispărute”, a precizat oficialul citat de Reuters.

În total, aproximativ treizeci de persoane şi-au pierdut viaţa în ultima săptămână în Italia din furtunilor, tornadelor, inundaţiilor, alunecărilor de teren şi vânturilor violente, notează DPA. Apărarea Civilă din Italia a indicat că şaptesprezece persoane au murit în urma fenomenelor meteorologice din ultima perioadă, cifra excluzând decesele din Sicilia, precizează Reuters. Scafandrii angrenaţi în operaţiunile de salvare din Sicilia au descoperit nouă cadavre într-o casă inundată, au anunţat duminică dimineaţă autorităţile locale pe Twitter, după ploile puternice din regiune. Brigada de pompieri a anunţat că mama, tatăl, copiii şi bunicii au fost găsiţi într-o casă din Casteldaccia, o localitate din apropierea capitalei siciliene Palermo. Cei trei copii aveau 1 an, 3 ani şi respectiv 15 ani. Celelalte şase victime aveau vârste cuprinse între 32 şi 65 de ani, notează AFP. Alte trei persoane din cadrul familiei au reuşit să scape cu viaţă, potrivit media italiene citate de agenţia franceză. Nivelul apei din localitate a crescut rapid din cauza ploilor torenţiale din regiune, relatează media locale. Primarul din Casteldaccia, Giovanni Di Giacinto, a spus că descoperirea trupurilor neînsufleţite reprezintă o "uriaşă tragedie", a relatat agenţia italiană de ştiri Ansa. Trupul unei alte persoane a fost descoperit în oraşul Vicari, potrivit Ansa.

Vânturile violente şi ploile abundente care au afectat această săptămână Italia au distrus de asemenea zeci de hectare de pădure, în special în nordul ţării, au anunţat vineri autorităţile italiene. Regiunea Veneto din nord-estul Italiei a fost deosebit de afectată, unde sute de copaci au fost dezrădăcinaţi pe versanţii munţilor Dolomiţi, în urma vânturilor extrem de puternice de joi. "Peisajul arată ca după un cutremur de pământ", a declarat guvernatorul acestei regiuni, Luca Zaia. Guvernatorul a declarat sâmbătă că pagubele în urma furtunilor din regiune ar fi de cel puţin un miliard de euro. Veneţia s-a confruntat luni cu una dintre cele mai ample creşteri ale nivelului apei din istoria sa recentă, iar rafalele de vânt au atins viteze de 180 de kilometri pe oră. Protecţia Civilă italiană a declarat că acest val de vreme nefavorabilă reprezintă "una dintre cele mai complexe situaţii meteorologice din ultimii 60 de ani".

Taguri articol


12