Italia își trimite dronele militare la operaţiunile coaliţiei internaţionale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Italia își trimite dronele militare la operaţiunile coaliţiei internaţionale

Externe 23 Februarie 2016 / 17:03 542 accesări

Italia a aprobat ca drone militare să decoleze de la baza militară din Sicilia, pentru a veni în ajutorul forţelor coaliţiei internaţionale conduse de SUA, în timpul operaţiunilor de combatere a reţelei teroriste Stat Islamic în regiunea Africii de Nord, informează Reuters. Întelegerea are în vedere doar drone militare care să participe la misiuni de apărare şi nu de atac, precum bombardamentele efectuate săptămâna trecută de forţele americane asupra unei tabere de militanţi islamişti în Sabratha, Libia, în care au murit peste 50 de persoane. Guvernul italian va decide dacă va autoriza decolarea de drone militare de pe baza aeriană Sigonella din Sicilia în fiecare caz sau dacă va autoriza doar misiunile al căror scop este să protejeze forţele militare terestre, a precizat, luni, un oficial al Ministerului italian al Apărării. Nu a fost depusă nicio astfel de solicitare şi dronele nu au fost încă echipate cu armament, potrivit aceleiaşi surse.

De mai bine de un an, SUA încearcă să convingă Italia să autorizeze astfel de operaţiuni de la baza aeriană Sigonella, scrie ”Wall Street Journal”. Libia se confruntă cu un conflict din 2011, după revolta împotriva fostului preşedinte Muammar Gaddafi, iar din 2014, în ţară se află două guverne, unul cu sediul la Tripoli (nordul ţării) şi altul cu sediul la Tobruk (estul ţării), recunoscut pe plan internaţional. Reţeaua Stat Islamic a profitat de instabilitatea din ţară pentru a se infiltra, cucerind oraşul Sirte. Aeronava care a efectuat raidul aerian din Libia de săptămâna trecută a decolat de la o bază militară din Marea Britanie. Nici Cabinetul premierului italian, Matteo Renzi, nici Departamentul de Apărare al SUA nu au comentat aceste declaraţii. Italia a afirmat în nenumărate rânduri că nu va participa la operaţiunile militare ale coaliţiei internaţionale în Libia, decât la solicitarea expresă a Guvernului libian recunoscut pe plan internaţional.

Citește și:

O dronă s-a lovit de Empire State Building

Olanda va folosi vulturi pentru doborârea dronelor civile

Finlanda va folosi drone pentru a monitoriza imigranții



12