Italia, Italia, Italia, Italia !

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Al patrulea titlu mondial pentru "squadra azzurra"

Italia, Italia, Italia, Italia !

Sport 11 Iulie 2006 / 00:00 859 accesări

Italia a cîştigat duminică al patrulea titlu mondial din istorie, după 24 de ani! Un titlu pe deplin meritat, obţinut de o echipă care nu a defilat în Germania, dar a fost cea mai realistă. Formată din profesionişti pur-sînge, rodaţi în cel mai dificil şi mai tacticizat campionat din lume, "squadra azzurra" a dovedit acest lucru mai ales pe finalurile de partidă, atunci cînd se arată caracterele tari. Dominată de Ghana, a marcat golul de 2-0 prin Iaquinta, în min.84; în meciul decisiv pentru calificare, 1-0 cu Cehia, a rezistat eroic asalturilor lui Nedved; a crezut pînă la capăt în partidele cu Australia şi Germania, impunîndu-se în optimi prin controversatul penalty al lui Totti din min.93 şi în semifinală prin două goluri marcate în ultimele minute ale prelungirilor! Reuşitele lui Grosso şi Del Piero au evitat decizia la lovituri de departajare a disputei cu nemţii, mari specialişti la acest capitol... Ultra-profesionist a fost şi fundaşul Materazzi, care l-a provocat în finală pe cel mai bun jucător al Mondialului şi a determinat eliminarea lui Zidane, într-un moment în care francezii dominau.

A fost prima victorie a Italiei în faţa "cocoşilor galici" din 1978, de la Mondialul argentinian, Franţa ratînd astfel şansa de a-şi trece în palmares cel de-al doilea titlu mondial, după cel din 1998. Interesantă este statistica finalelor mondiale jucate de squadra azzurra: finală o dată la 12 ani, un titlu o dată la 24 de ani! În 1970, în Mexic, coechipierii lui Riva şi Mazzola nu au putut face faţă irezistibilei Brazilii condusă de Pele, scor 1-4. În 1994, în Statele Unite, eşecul a fost mai crud pentru italieni, învinşi doar după loviturile de departajare, 2-3, tot de Brazilia. Între timp, echipa lui Dino Zoff şi Paolo Rossi a cîştigat ediţia din 1982, din Spania, 3-1 cu RFG, iar succesiunea cerea încă o victorie în 2006, ceea ce s-a şi împlinit. De asemenea, Italia a pus capăt şi unui "blestem", cîştigînd pentru prima oară un meci de la turneul final la penalty-uri, după trei eşecuri consecutive: amintita finală din 1994, cu Brazilia, semifinala cu Argentina din 1990 şi sfertul de finală cu Franţa, din 1998.

Pe lîngă glorie, italienii s-au mai ales şi cu prime consistente, pe lîngă banii de la FIFA urmînd să mai primească şi patru milioane de euro de la sponsorii naţionalei!



12