Italia va renunţa la scanerele corporale de pe aeroporturi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Italia va renunţa la scanerele corporale de pe aeroporturi

Monden 24 Septembrie 2010 / 00:00 352 accesări

Guvernul italian va retrage scanerele corporale, testate în ultimele şase luni pe mai multe aeroporturi, apreciind că aceste controale necesită prea mult timp şi nu sunt infailibile, a anunţat, ieri, cotidianul italian ”Corriere della Sera”. Scanerul instalat la Roma a fost deja oprit, dar şi cele de la Veneţia şi Palerom, iar cel de la Milano va fi retras în curând, a anunţat jurnalul, citând surse guvernamentale apropiate Comitetului Interministerial pentru Securitate (CISA), care va lua hotărârea finală. Pentru a elimina temerile cu privire la caracterul intruziv al acestor aparate, scanerele instalate în Italia prezentau doar o siluetă standardizată a pasagerului, iar imaginile părţilor intime ale corpului nu trebuiau să fie vizibile. Dar exact în aceste zone pot fi ascunşi explozibili şi arme. În afară de timpul prea lung necesar controalelor, de 30 de secunde, în medie, pentru fiecare pasager, se punea, astfel, problema fiabilităţii lor.

Scanerele achiziţionate de Italia, fabricate de firma americană L3 Communications, au costat aproximativ 150.000 de euro fiecare. Costul total al experimentării acestora s-a ridicat la două milionane de euro. Hotărârea de a testa scanerele a fost luată de ministrul Afacerilor Interne, Roberto Maroni, după atentatul eşuat comis la bordul unei curse Amsterdam - Detroit, operată de Northwest Airlines, în ziua de Crăciun. Un nigerian a încercat să arunce avionul în aer, cu ajutorul unor explozibili ascunşi în haine. Dar acesta a fost imobilizat de câţiva dintre cei 279 de pasageri care se aflau la bord, fiind arestat ulterior, la coborârea din avion. Atentatul ratat, revendicat de liderul al-Qaida, Osama bin Laden, a provocat o puternică emoţie în SUA şi a determinat Washingtonul să adopte măsuri drastice de securitate, pentru pasagerii care doresc să ajungă pe teritoriul american.

Taguri articol


12