Noua guvernare extremistă care îşi face loc la vârful politicii şi administraţiei italiene cu tot soiul de promisiuni, care de care mai importante, se află acum în faţa unei adevărate provocări: cum să expulzeze masiv migranţii deja primiţi pe teritoriul ţării. Deşi o parte din ...
Mişcarea 5 Stele (M5S, antisistem) şi Liga (extrema dreaptă) şi-au făcut public vineri programul cu care îşi propun să guverneze, după ce au anunţat joi că au ajuns la un acord final cu privire la acest document, informează AFP, potrivit agerpres.ro. ''Contractul de guvern al ...
Liderul partidului de extremă dreapta Liga din Italia, Matteo Salvini, a anunţat luni că i-a cerut preşedintelui ţării să îi ofere un mandat să încerce să formeze un guvern, din partea unui bloc conservator din care face parte şi Silvio Berlusconi, pentru a pune capăt blocajului de două luni ...
Schimburile interculturale între elevii constănțeni și cei din țări ale Europei nu mai reprezintă o noutate în sistemul educațional. Proiectele culturale și educaționale care trec granițele țării noastre îi stimulează atât pe elevii noștri în găsirea de soluții noi sau de ...
În urmă cu trei ani, în noaptea de 20 spre 21 mai 2015, românca Mariana Veronica Sologiuc a fost împuşcată în cap de fraţii Arturo şi Cipriano Cioffo. Crima a şocat Italia, mai ales pentru motivul crimei: o datorie de 500 de euro pe care românca o avea faţă de cei fraţi ...
USGS anunţă un seism de suprafaţă în centrul Italiei, zonă zgzduită de multe cutremure în ultima perioadă. Cutremur cu magnitudine peste 4 în Italia, la mică adâncime. Seismul s-a produs miercuri într-o regiune situată pe coasta italiană a Mării Adriatice, au anunţat ...
Alianţa conservatoare a lui Silvio Berlusconi a obţinut victoria în alegeri regionale duminică, urmărite atent pe fondul unei crize guvernamentale în Italia, informează luni dpa. Donato Toma, candidatul susţinut de fostul prim-ministru italian, a fost ales guvernator al micii regiuni Molise (sud) cu ...
Un român de 29 de ani a fost reținut în Italia, fiind suspectat că și-ar fi ucis iubita, potrivit romaniatv.net. Aceasta a fost găsită fără suflare într-o baltă de sânge din propria locuință. Femeia, în vârstă de 53 de ani, ar fi fost ucisă cu o foarfecă, au descoperit ...
O tragedie inimaginabilă a avut loc în Italia. Un român a murit chiar de ziua lui, într-un accident cumplit de motocicletă, potrivit romaniatv.net. Fiul său a fost grav rănit. Bărbatul de 46 de ani conducea o motocicletă pe care era şi fiul în vârstă de 22 de ani. La un moment ...
Premierul Italiei, Paolo Gentiloni, şi-a prezentat sâmbătă seara demisia, după ce noul parlament de la Roma şi-a preluat atribuţiile, informează AFP. Cabinetul condus de Gentiloni va continua să gestioneze problemele curente până la formarea unui nou guvern. Camera Deputaţilor şi Senatul ...
O familie de români a avut probleme dintre cele mai grave în Italia. Liderul unui clan al organizaţiei infracţionale 'Ndràngheta a fost arestat preventiv sub acuzaţia că a dat foc casei în care se aflau cetăţenii români, afirmă surse citate de presa italiană. Antonio Labate ...
Fostul premier italian Silvio Berlusconi a declarat miercuri că îl va sprijini pe Matteo Salvini, preşedintele Ligii Nordului (extremă-dreapta), în eforturile acestuia de a forma un guvern după recentele alegeri parlamentare din Italia, relatează Reuters. Cele patru partide din coaliţia de ...
Fundaşul italian Davide Astori, căpitanul echipei Fiorentina, a fost găsit mort, duminică, în camera sa de hotel, la vârsta de 31 de ani, informează Gazzetta dello Sport. Astori ar fi murit în timpul somnului, duminică dimineaţă, într-un hotel din Udine, unde echipa din Florenţa ar fi ...
Trei cetăţeni români au fost răniţi, sâmbătă dimineaţă, după ce microbuzul în care se aflau a lovit un camion staţionat, la intrarea într-un spaţiu pentru servicii, pe o autostradă din nordul Italiei, informează România TV. Accidentul a avut loc sâmbătă la ora 7.20 ...
Şoc într-un autocar care merge pe ruta România – Italia. O femeie în vârstă de doar 30 de ani a fost descoperită moartă, chiar în autocar. Descoperirea şocantă a fost făcută în provincia Padova și, din păcate, medicii ajunşi la faţa locului, n-au mai putut face ...
Reîntoarcerea surprinzătoare a fostului premier italian Silvio Berlusconi în prim-planul scenei politice arată că italienii au „memorie scurtă”, a declarat ex-prim-ministrul Mario Monti, într-un interviu pentru cotidianul german Die Zeit, înaintea alegerilor parlamentare de ...