Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – structura centrală- au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a italianului Paolo Ghelardini, de 66 de ani, pentru pornografie infantilă prin sisteme informatice. Dosarul a ajuns pe rolul Judecătoriei Constanţa. Conform anchetatorilor, în perioada aprilie - iunie 2010, suspectul a postat pe profilul său de pe o reţea de socializare mai multe materiale pornografice cu minori. Procurorii au stabilit că
Italianul a descărcat fişiere conţinând materiale pornografice cu minori, a răspândit şi a transmis în mediul online aceste materiale către persoane interesate. Activitatea infracţională se desfăşura în două imobile din zona peninsulară a Constanţei, unde, cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate în martie de către procurorii DIICOT au fost descoperite 9.500 de fişiere de tip imagine şi 1.000 fişiere de tip înregistrări video-audio, conţinând materiale pornografice cu minori, precum şi însemnări olografe cu privire la adresele de poştă electronică utilizate de italian şi parolele de acces. Dosarul va fi judecat de magistraţii Judecătoriei Constanţa.