Italianul Devis Mangia, noul antrenor al echipei CS Universitatea Craiova

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Italianul Devis Mangia, noul antrenor al echipei CS Universitatea Craiova

23 Mai 2017 / 22:17 1783 accesări

Italianul Devis Mangia a fost numit în funcția de antrenor al echipei de fotbal CS Universitatea Craiova, a anunțat, marți seara, clubul din Bănie, pe site-ul său oficial.

''Devis Mangia este antrenorul care va conduce Universitatea Craiova la revenirea în Europa'', a anunțat sursa menționată.

Tehnicianul italian în vârstă de 42 de ani are experiență în Serie A, unde a pregătit formația Palermo, dar cea mai importantă performanță din cariera sa este accederea în finala Campionatului European Under-21 din 2013 cu o echipă din care făceau parte Verratti și Insigne.

După aceea a mai pregătit echipele Spezia, Bari și Ascoli (2015-2016), de la care a demisionat din motive de sănătate.

Totodată, Universitatea Craiova a anunțat încheierea colaborării cu antrenorul principal Gheorghe Mulțescu, cu care ''alb-albaștrii'' au ocupat locul 5 în Liga I și au ajuns până în semifinalele Cupei României.

''Suntem la capătul unui sezon de fotbal spectacol, ofensiv, croit pe spiritul nostru, al oltenilor. O stagiune trăită cu emoții, în care am visat până la final. Și în mare măsură, toate acestea i se datorează lui Gheorghe Mulțescu. Antrenorul care a preluat echipa în vară a reușit, într-un singur sezon, să-i redea bucuria fotbalului iute, croit pe atac'', se arată în comunicatul clubului.

CS Universitatea va evolua în turul al doilea preliminar al Europa League.



12