Italianul Renato Zanella va coordona baletul Operei Naţionale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Italianul Renato Zanella va coordona baletul Operei Naţionale

Cultură 30 August 2016 / 20:44 1001 accesări

Coregraful italian Renato Zanella va fi noul coordonator artistic al trupei de balet de la Opera Naţională Bucureşti (ONB), funcția acestui fiind echivalentă cu cea de director de balet. „Am fost încântat să cunosc noua mea companie, astăzi, la Opera Naţională Bucureşti. Beatrice Rancea m-a prezentat oficial, împreună cu noul director muzical, Marcello Mottadelli. Sunt fericit să coordonez una dintre cele mai mari companii din Europa, cu o foarte bună tradiţie a dansului”, a scris Renato Zanella pe pagina sa de Facebook.

Conform managerului interimar al ONB, Beatrice Rancea, predecesorul lui Zanella, danezul Johan Kobborg, nu a fost niciodată director al Baletului ONB deoarece în Codul Muncii se precizează că persoanele de altă naţionalitate, cu atât mai mult dacă nu cunosc limba română, nu pot să aibă funcţii de directori.

„Domnul Kobborg credea că este directorul baletului. Nu putea să aibă şi nici nu a avut această titulatură, dânsul nu era angajat ca director al baletului. Domnul Kobborg a avut un cu totul şi cu totul alt contract, nu a putut să primească scris titulatura de director al baletului. I-am oferit posibilitatea de a reveni în Operă, şi lui şi doamnei Alina Cojocaru, dar mi-a spus că nu doreşte decât în condiţiile pe care le-a avut înainte, nici mai mult, nici mai puţin. I-am explicat că legislaţia României nu ne permite condiţiile pe care dânsul presupunea că le-a avut. Nu a fost, pe hârtii, directorul baletului. Asta am înţeles că a fost şi discuţia pe care a avut-o cu directorul de dinaintea mea şi motivul pentru care şi-a dat demisia, că dânsul a dorit să fie directorul baletului. Eu, în momentul când am venit în instituţie, dânsul îşi dăduse demisia”, a spus Beatrice Rancea.

În timpul mandatul ministrului Culturii Vlad Alexandrescu, la ONB situația a devenit extrem de tensionantă în urma unui conflict deschis între dirijorii Vlad Conta şi Tiberiu Soare, numiţi, pe rând, la conducerea instituţiei, şi balerinul Johan Kobborg, care avea atribuţii de coordonare a Companiei de balet. Tensiunile s-au accentuat și au dus demisia ministrului Culturii, criticat de preşedintele Klaus Iohannis pentru felul în care a gestionat criza de la Operă.

Citește și:

Ministerul Culturii se implică în soluționarea problemelor de la Opera Națională București

Un nou manager la ONB după 20 mai?!

Va prelua Beatrice Rancea șefia ONB?! În principiu, nu a refuzat

Beatrice Rancea propusă pentru conducerea Operei Române



12