ITF a anunţat campionii mondiali din 2018: Halep şi Djokovic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de câmp

ITF a anunţat campionii mondiali din 2018: Halep şi Djokovic

Sport 14 Decembrie 2018 / 09:33 2042 accesări

Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) şi-a desemnat câştigătorii din 2018, iar campionii mondiali din acest an sunt constănţeanca Simona Halep, în premieră, la feminin, şi sârbul Novak Djokovic, la masculin, pentru a şasea oară. La finalul unui sezon pe care îl încheie, pentru a doua oară consecutiv, în postura de număr 1 mondial în clasamentul WTA, Halep mai adaugă un premiu important în palmares. Reprezentanţii ITF au menţionat că a fost „un an istoric” pentru Halep, prima tenismenă din România care primeşte titlul „ITF Women's World Champion”.

În 2018, Halep a fost finalistă la Australian Open, a câştigat primul său titlu de Grand Slam din carieră, la Roland Garros, şi s-a impus în alte două turnee de simplu, la Shenzhen Open şi Rogers Cup.

Victoria Simonei Halep în finala de la Paris, 3-6, 6-4, 6-1 cu Sloane Stephens (SUA), a fost caracterizată drept o materializare a spiritului ei incredibil de luptătoare.

Halep a fost numărul 1 WTA şi la finalul anului 2017, însă campioană mondială ITF a fost, în viziunea forului internaţional, Garbine Muguruza (Spania).

„Este o mare onoare să fiu desemnată campioană mondială ITF pentru prima dată. Am avut un an incredibil, câştigând primul meu titlu de Grand Slam la Roland Garros şi terminând sezonul ca numărul unu mondial. Să fiu recunoscută în acest fel este special cu adevărat şi îmi oferă o motivaţie suplimentară să continui să muncesc în sezonul viitor”, a spus Halep, care a bifat a 58-a săptămână pe primul loc al clasamentului WTA şi a 40-a în 2018.

ITF acordă aceste titluri pe baza un sistem care ţine cont de rezultatele din timpul anului, o pondere specială având-o turneele de Grand Slam şi cele două competiţii pe echipe, Cupa Davis şi FED Cup.

Laureaţii îşi vor primi distincţiile la Paris, la turneul de la Roland Garros, la 4 iunie 2019.

România a mai avut doi campioni mondiali ITF, dar în proba de dublu, la masculin. Florin Mergea şi Horia Tecău au primit acest titlu onorific în 2002, atunci când erau juniori, iar Tecău a fost recompensat cu acest titlu şi ca senior, în 2015.

Taguri articol


12