După aproape un an de cînd Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei a hotărît că toate informaţiile din carnetele de muncă ale salariaţilor să fie centralizate în sistem informatic, urmînd a fi predate beneficiarilor pînă în anul 2009, din Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Constanţa a început campania de predare a documentelor detinute către Casa Judeţeana de Pensii Constanţa. Acţiunea care se desfăşoară în conformitate cu prevederile HG 1768/2005, dar şi ordinului 98/2006 al ministrului Gheorghe Barbu, stabileşte ca pînă la sfîrşitul acestei luni, toate datele referitoare la perioadele de stagiu de cotizare realizate în sistemul public de pensii anterior datei de 1 aprilie 2001 să fie centralizate. Pînă în prezent, au fost predate la CJP Constanţa peste 4.000 de carnete de muncă, de la 200 de angajatori constănţeni, indiferent dacă aceştia au sau nu dreptul legal de a păstra cărţile de muncă la sediul societăţilor. Potrivit reprezentanţilor ITM Constanţa, cele mai multe carnete de muncă au fost returnate posesorilor acestora, însă numai după ce au fost copiate datele din documente. Pe de altă parte, oficialii instituţiei solicită angajatorilor să predea în continuare carnetele în vederea finalizării centralizării tuturor informaţiilor.