Odată cu debutul sezonului estival, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) a demarat controale în trombă în rîndul agenţilor economici constănţeni. După ce, în ultima lună, au luat la puricat sute de firme din comerţ, alimentaţie publică, societăţi de pe platforma portuară şi din construcţii, reprezentanţii ITM acordă acum o atenţie deosebită angajatorilor care îşi desfăşoară activitatea pe litoral. Directorul coordonator adjunct al ITM Constanţa, Daniela Neagu, susţine că sectoarele vizate sînt turismul şi alimentaţia publică, astfel că, după detaşarea, în această săptămînă, a celor şase inspectori de muncă din ţară, controalele vor fi direcţionate către Constanţa-Mamaia, Olimp-Vama Veche şi Eforie. “Pe Relaţii de Muncă, avem trei inspectori detaşaţi, ceea ce înseamnă că vom avea ajutoare pentru a ne putea desfăşura controalele pînă pe 24 septembrie. Această campanie în rîndul agenţilor economici are ca scop depistarea celor care practică muncă fără forme legale, iar pentru a ţine în frîu acest fenomen care a luat amploare la Constanţa, avem nevoie de controale zilnice”, a declarat Daniela Neagu. Aceasta a dat exemplul “Scoica Land”, unde din 12 salariaţi depistaţi de inspectori în urmă cu două zile, cinci nu aveau contracte de muncă. “Este doar cazul unei societăţi cunoscute din Constanţa, însă mulţi angajatori din judeţ au probleme cu legislaţia muncii. De exemplu, la Constanţa South Container Terminal, am fost nevoiţi să aplicăm o amendă de 10.000 de lei după ce am consatatat că societatea nu plătise salariaţilor primele cuvenite. În concluzie, numai pe parcursul acestei luni, am avut 465 de angajatori controlaţi, valoarea celor 68 de amenzi aplicate ridicîndu-se la 190.000 de lei”, a mai declarat Daniela Neagu.