Asfaltul încins practic a fiert sub picioarele trecătorilor, săptămâna trecută. Canicula a provocat în toată țara leșinuri, iar unii oameni chiar au fost răpuși de căldură. Au murit de cald, la propriu, cei nevoiți să muncească în aer liber, direct sub văpaia soarelui. S-a ...
Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF), în cooperare cu Inspecția Muncii, lansează o nouă operațiune cu nume feng-shui, respectiv Cronos. Oare ce se verifică? Având în vedere implicarea ITM(-urilor), este vorba despre munca nedeclarată sau declarată parțial. Cronos a început ...
Zilele trecute, reprezentanții Inspecției Muncii (IM) au desfășurat o campanie națională privind respectarea de către transportatorii rutieri a prevederilor legale referitoare la încheierea și executarea contractelor individuale de muncă, a timpului de muncă și de odihnă a conducătorilor auto. Ei au ...
Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Constanța au verificat, luna trecută, societățile comerciale care își desfășoară activitatea pe raza judeţului Constanţa. Controalele au avut ca obiectiv verificarea respectării prevederilor legale din legislaţia muncii, securitatea și ...

In perioada 01-30.04.2016, Inspectoratul Teritorial de Munca Constanta a continuat activitatea de control si verificare a societaţilor comerciale, care isi desfasoară activitatea pe raza judeţului Constanţa. Controalele au avut ca obiectiv verificarea respectării prevederilor legale din legislaţia muncii ...
Ziua Internaţională a Securităţii şi Sănătăţii în Muncă se sărbătorește pe 28 aprilie, pentru a promova prevenirea accidentelor şi a bolilor profesionale. Vorbim de o campanie de sensibilizare menită să concentreze atenţia asupra tendinţelor emergente în domeniul securităţii şi ...

Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Constanța au desfășurat acțiuni de control pentru identificarea cazurilor de muncă fără forme legale, la agenții economici care își desfășoară activitatea în domeniul construcțiilor. Controalele au fost efectuate săptămâna ...
Cu toate că acțiunile de control ale Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Constanța continuă și amenzile aplicate sunt usturătoare, agenții economici riscă lunar și nu respectă prevederile legale. În urma controalelor desfășurate la societățile comerciale de pe raza județului Constanța ...
Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Constanța fac tot mai des controale la fimele din județ, în căutarea muncitorilor care lucrează la negru. În primele zece zile din martie, inspectorii de muncă au descoperit 7 angajați care nu au putut să demonstreze că au carte de muncă ...
Patronii sunt avertizați adeseori că munca la negru le poate aduce dosar penal. Paradoxal însă, deși sunt descoperite constant societăți care au mai mult de cinci angajați fără contracte de muncă, persoanele responsabile scapă de prevederile legii. Acest fapt a fost semnalat în urmă cu ceva ...
Un bărbat de 28 de ani a ajuns miercuri, 10 februarie, la spital, după ce a căzut de pe un motostivuitor în Mangalia. Victima, Marius Angel Bunoiu, lucra ca șofer la SC Cellmar SRL, potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Constanța. Bărbatul s-a lovit la cap, suferind un ...
Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Constanța au verificat, luna trecută, societățile comerciale care își desfășoară activitatea pe raza judeţului Constanţa. Controalele au avut ca obiectiv verificarea respectării prevederilor legale din legislaţia muncii, securitatea și ...
Un marinar de 56 de ani, Dumitru Tudor, și-a găsit sfârșitul în Portul Constanța Sud - Agigea, pe barja pe care lucra. El a fost găsit decedat vineri dimineață (29 ianuarie - n.r.), la ora 7.45, la bordul barjei EUROTAF 83I, aflată la terminalul de barje din port, de către persoana care patrula ...
În această perioadă, angajatorii trebuie să asigure condiţii pentru menţinerea stării de sănătate a salariaților care lucrează în aer liber, mai ales când se înregistrează temperaturi sub minus 20 grade Celsius sau temperaturi care în condiții de vânt intens pot fi ...