22 Noiembrie 2024, 20:20
„Iubeşte-mă cât viaţa” este propunerea acestei seri pentru pasionaţii de teatru care aleg ca loc de relaxare restaurantul Harlequin din staţiunea Mamaia. Spectacolul, o adaptare după piesa „Zăpezile de altădată”, de Dumitru Solomon, este programat de la ora 21.30, preţul unui bilet fiind de 30 lei. În distribuţie se regăsesc actorii: Mădălina Petrencu, Gabriel Monţescu şi Carmen Monţescu.
„Iubeşte-mă cât viaţa” este un spectacol în care povestea de dragoste a unui cuplu devine oglinda oricărui cuplu. Evenimentul este o producţie a Teatrului „Semn”.