ÎNVESTIRE După mai bine de o lună în care Prefectura Constanţa a funcţionat fără al doilea subprefect, ieri, în prezenţa prefectului Eugen Bola şi a reprezentanţilor deconcentratelor şi autorităţilor locale, Iucsel Selamet a fost învestit în funcţia de subprefect al judeţului. Potrivit lui Eugen Bola, decizia de numire a lui Selamet are caracter temporar şi s-a făcut prin detaşare. El a fost susţinut pentru această funcţie de UDTTMR Constanţa, organizaţie din rândul căreia provine şi al cărei membru este încă din 1997. „Avem foarte multă treabă şi avem nevoie şi de oameni care să muncească“, a declarat prefectul Eugen Bola. De precizat că Iucsel Selamet a ocupat postul lăsat liber de Aidun Curt-Mola, care a fost revocat din funcţie în urmă cu o lună.
În vârstă de 50 de ani, Iucsel Selamet este inginer de meserie şi provine din mediul privat. „Este prima mea experienţă ca funcţionar public şi sper să mă descurc onorabil. De asemenea, sper să facem o echipă bună la Prefectura Constanţa, iar încrederea pe care Guvernul Ponta mi-a dat-o vreau să fie reflectată prin rezultatele muncii mele. Prefectura are un corp de funcţionari valoroşi cu care voi colabora. Sunt multe probleme de rezolvat în judeţ şi este necesar să ne sprijinim reciproc, altfel vom avea de pierdut. Vom veghea împreună ca legea şi ordinea să domnească în acest judeţ”, a spus Selament. El a adăugat că Dobrogea reprezintă un exemplu de convieţuire etnică şi înţelegere armonioasă între comunităţi. „Caracterul mozaical al regiunii dobrogene nu a împiedicat integrarea minorităţilor într-o societate care se doreşte democratică. Pentru mine, această numire este o mare onoare, dar mai ales o mare responsabilitate. Priorităţile mele sunt asigurarea ducerii la îndeplinire a programului de guvernare, respectarea Constituţiei şi a legilor României”, a spus Selament, care a adăugat că atât timp cât va ocupa funcţia de subprefect va încerca să facă lobby pentru atragerea fondurilor europene, bani cu care vor fi organizate cursuri de recalificare pentru etnicii turco-tătari.