Preşedintele ucrainean a decis să participe la alegerile prezidenţiale din ianuarie 2010 în calitate de candidat independent, a spus şeful cabinetului său, Vera Uliancenko. El va depune documentele la Comisia Centrală Electorală (CEC) în perioada 27-30 octombrie iar la întrunirea Partidului Ucraina Noastră, care va avea loc la 8 noiembrie, el va fi susţinut neapărat, a spus Vera Uliancenko, care deţine şi funcţia de şef al Consiliului Partidului Ucraina Noastră. De asemenea, Ulianceko a mai spus că preşedintele ucrainean va începe să participe mai activ în campania electorală, imediat după ce candidatura sa va fi înregistrată de CEC.
Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din Ucraina a început la 19 octombrie. Începînd cu 20 octombrie, CEC a început înregistrarea candidaţilor pentru alegerile prezidenţiale, care vor avea loc la 17 ianuarie 2010. Candidaţii la alegerile prezidenţiale pot depune documentele la Comisie, în vederea participării la cursa electorală, pînă la 9 noiembrie inclusiv. De asemenea, potrivit legislaţiei ucrainene, Comisia ar trebui să se pronunţe în privinţa validării candidaţilor în decurs de cinci zile. În fruntea sondajelor sînt premierul Iulia Timoşenko şi liderul Partidului Regiunilor, cu orientare pro-rusă, Viktor Ianukovici, acesta din urmă candidat şi la alegerile din 2004, cînd a fost învins de Victor Iuşcenko, actualul preşedinte. Experţii consideră că Iuşcenko nu are şanse să fie reales, avînd între 3% şi 4% din internţiile de vot în sondaje.
Un candidat la preşedinţia Ucrainei denunţă influenţa României în R. Moldova şi în teritorii ucrainene
Serghei Tighipko, un candidat ucrainean în alegerile prezidenţiale, consideră că Ucraina trebuie să aibă o reacţie dură faţă de creşterea influenţei româneşti asupra R. Moldova şi a unor teritorii ucrainene. Tighipko a făcut aceste declaraţii după inaugurarea sîmbătă, în raionul Cantemir din R. Moldova, a unui monument dedicat militarilor români căzuţi în ofensiva împotriva URSS, în anul 1941. Politicianul ucrainean a amintit că România a fost aliatul principal al Germaniei hitleriste, participînd la ofensiva împotriva URSS, explicînd că, în schimb, autorităţile germane au oferit României teritorii ucrainene situate între Nistru şi Bugul de Sud, inclusiv Odesa. “Regimul ocupaţiei române nu a fost cu nimic mai puţin drastic decît cel german. Peste 200.000 de evrei, 100.000 de ucraineni şi reprezentanţi ai altor naţiuni au fost lichidaţi în numele realizării României Mari. Faptul că astăzi Bucureştiul încearcă să remedieze participarea sa la război, să numească ocupaţia drept eliberare şi să scape de răspundere pentru crimele fasciste trebuie să provoace nu doar o condamnare morală, ci şi o ripostă politică”, a precizat Tighipko. La ceremonia de sîmbată, desfăşurată în apropierea satului Ţiganca (raionul moldovean Cantemir), au fost prezenţi reprezentanţi ai administraţiei prezidenţiale din România şi ai Guvernului român.