Preşedintele Organizaţiei Judeţene Constanţa a PLD, deputatul Mircea Iustian, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că formaţiunea politică din care face parte va vota, fără restricţii, moţiunea de cenzură a PSD. Iustian a precizat că toţi cei 28 de parlamentari PLD vor fi prezenţi în Parlament, în momentul supunerii la vot a moţiunii. \"Moţiunea de cenzură este o alternativă logică pentru actuala criză politică din România. Este clar că, în România, se impune o despărţire clară a ideilor politice, iar fiecare trebuie să ştie unde se află pe scena politică. Cred că dacă moţiunea va trece, se va ajunge la alegeri anticipate\", a declarat Iustian. Parlamentarul constănţean s-a declarat şi în favoarea adoptării legii votului uninominal, bazată pe proiectul Asociaţiei Pro Democraţia. În privinţa alegerilor europarlamentare, preşedintele PLD Constanţa a spus că această acţiune trebuia să aibă loc mai demult. Iustian a presupus că euroalegerile reprezintă primul eveniment major care marchează intrarea României în Uniunea Europeană. \"PLD dă importanţa cuvenită acestui eveniment european şi prin prezenţa pe liste a preşedintelui partidului, Theodor Stolojan\", a spus Iustian. În cadrul conferinţei de presă, purtătorul de cuvînt al organizaţiei constănţene a PLD, Andreea Perhaiţă, a prezentat un proiect de hotărîre al parlamentarilor PLD, care priveşte dublarea alocaţiei de stat pentru copiii de peste doi ani. Ea a precizat că acest proiect are ca scop, printre altele, creşterea natalităţii şi reducerea abandonului. Proiectul va fi supus aprobării în actuala sesiune de toamnă şi de el ar putea beneficia aprox. trei milioane de copii.