Tribunalul Constanța a dat, ieri, sentința în dosarul în care Iuzeir Raim, din Mangalia, este acuzat de şantaj şi înşelăciune, alături de prietenii lui, Iusein Suliman Sinan şi Vasile Dumitru. Magistrații i-au găsit vinovați pe cei trei și i-au condamnat la pedepse cu executare. Raim a primit trei ani de detenție, iar Sinan și Dumitru, câte un an și două luni de pușcărie. Decizia nu este definitivă. Amintim că Raim a fost ridicat, pe 20 februarie 2014, de procurorii DNA Constanţa, fiind acuzat de un om de afaceri că l-a ţepuit cu 20.000 de euro şi că refuză să îi dea banii înapoi. Denunţătorul le-a spus anchetatorilor că, în urmă cu mai mulţi ani, a luat bani cu camătă de la Raim. Pentru că dobânda era prea mare, la un moment dat nu a mai putut să îşi plătească datoriile. Bărbatul i-a propus atunci lui Raim să facă o afacere, pentru a-şi putea regla conturile. Mai exact, denunţătorul a trecut pe numele acestuia o pensiune pe care o deţinea în Portul Turistic Mangalia, înţelegându-se ca Raim să îi dea aproximativ 20.000 de euro, un teren şi o maşină marca Mercedes, în condiţiile în care valoarea imobilului depăşea cu mult suma împrumutată. Omul susţine că Raim i-a dat banii şi terenul, însă i-a spus că Mercedesul, evaluat la suma de 33.000 de euro, nu se mai află în posesia lui, pentru că i l-a vândut unui amic. Omul a luat legătura cu noul deţinător al Mercedesului şi i-a explicat că maşina face parte din înţelegerea încheiată cu Raim. Acesta i-a răspuns, însă, că poate să-i dea cel mult 13.000 de euro şi că trebuie să-şi recupereze diferenţa de bani, de 20.000 de euro, de la Raim. După ce a fost plimbat cu vorba în nenumărate rânduri, bărbatul s-a săturat să fie dus de nas şi a depus o plângere la Poliţie împotriva lui Raim. Când a aflat că este cercetat, acesta l-a ameninţat de mai multe ori pe denunţător cu moartea şi i-a cerut să îşi retragă plângerea. La una dintre întâlnirile tensionate care au avut loc între Raim şi victimă au luat parte şi Iusein Suliman Sinan şi Vasile Dumitru.