Maria Şarapova a reuşit să depăşească nivelul Ralucăi Olaru, care ceda în turul III în faţa Anei Ivanovic cu 2-6, 0-6. Rusoaica a cîştigat un game în plus faţă de româncă în, probabil, cea mai neagră semifinală a carierei. Chiar dacă era credidată cu prima şansă la victorie în faţa Anei Ivanovic, mult mai titrata Maria Şarapova a fost transformată în victimă perfectă de Ivanovic, care încă din start şi-a impus ritmul dorit. Nici măcar icnetele caracteristice ale Şarapovei n-au impresionat-o pe Ivanovic, care şi-a făcut loc în prima finală a carierei de Grand Slam. “Măcelul” a durat 65 de minute, spectatorii, văduviţi de spectacol şi suspans, amendînd la final prestaţia rusoaicei prin fluierături răzleţe. “Am jucat foarte bine, deşi Maria este o mare jucătoare. În debutul setului secund a fost un game foarte lung, pe care am reuşit să mi-l adjudec, desprinzîndu-mă decisiv”, a declarat sîrboaica extrem de satisfăcută după încheierea partidei. Ana Ivanovic s-a impus cu 6-2, 6-1 şi a ratat ocazia să lupte cu trofeul pe masă cu compatrioata Jelena Jankovic. Lidera mondială Justine Henin, triplă campioană la Roland Garros (2003, 2005 şi 2006), a făcut un joc perfect şi a cîştigat fără emoţii a doua semifinală cu Jankovic, a cărei cea mai bună performanţă pe zgura pariziană era “16”-imea de finală atinsă anul trecut. Henin s-a impus cu 6-2, 6-2 la capătul unui joc întins pe durata unei ore şi 20 de minute. Astfel, finala 2007 de la Roland Garros se va disputa sîmbătă între Justine Henin şi Ana Ivanovic. Pînă atunci însă, turneul masculin îşi va desemna astăzi cei doi finalişti în urma confruntărilor Roger Federer - Nicolai Davidenko şi Novak Djokovic - Rafael Nadal.