Procesul în care cinci membri ai familiei lui Sandu Anghel sunt judecați la Tribunalul Constanța pentru șantajarea lui Mircea Băsescu s-a amânat din nou, astăzi, după ce noul avocat al lui Florin Anghel și al Fănicăi Anghel a cerut termen pentru a pregăti apărarea. La Tribunalul ...
Magistrații Tribunalului Argeș au dispus, ieri, menținerea arestului preventiv față de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, și a arestului la domiciliu pentru fiica acestuia, Izaura Anghel, în dosarul în care cei doi sunt acuzați că ar fi încercat să mituiască un ...
Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, continuă atacurile la adresa familiei Băsescu. Vineri, el a făcut noi dezvăluiri incendiare, care l-ar putea aduce pe Traian Băsescu în fața anchetatorilor, pentru declarații. Bercea a intrat în legătură telefonică cu jurnaliștii aflați la Tribunalul ...
„Dacă alte două persoane implicate în această poveste (Mircea Băsescu și Marian Căpățână - n.r.) au fost eliberate din arest preventiv și plasate în arest la domiciliu, nu se mai impune menținerea după gratii a clientului meu, Marius Constantin!”. Așa și-a început ...
Curtea de Apel Constanța a amânat pentru astăzi judecarea contestației lui Marius Constantin, ginerele lui Bercea Mondial, împotriva deciziei Tribunalului Constanța de a-l menține după gratii. El vrea să fie trimis în arest la domiciliu sau să fie eliberat sub control judiciar. Avocatul ...
Tribunalul Constanța a stabilit ca procesul în care rudele lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, sunt acuzate că l-au șantajat pe Mircea Băsescu, să înceapă pe 19 decembrie. În dosar sunt judecați copiii interlopului oltean, Izaura, Florin și Grinică Anghel, soția lui, Fănica Anghel ...
Procesul în care Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, și fiica sa, Izaura Anghel, sunt acuzați că au încercat să mituiască un gardian de la Penitenciarul Colibași, va începe în curând. Ieri, Tribunalul Argeș a constatat că probele administrate în timpul urmăririi penale sunt legale, iar ...
Soţia lui Mircea Băsescu, Doina Băsescu, a fost audiată ieri, în calitate de martor, de procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul în care membri ai familiei lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, au depus plângere împotriva a doi procurori constănțeni. Magistrații ...
Curtea de Apel Constanța a respins, ieri, contestațiile formulate de ginerele lui Bercea Mondial, Marius Constantin, de soția acestuia, Izaura Anghel, frații ei, Florin și Grinică Anghel, dar și de nevasta interlopului oltean, Fănica Anghel, împotriva deciziei Tribunalului ...
Ginerele lui Bercea Mondial, Marius Constantin, încarcerat pentru că l-ar fi șantajat pe Mircea Băsescu, fratele președintelui, nu i-a convins pe judecători să-l lase să plece acasă. El a apărut, ieri, în fața instanței Curții de Apel Constanța și a solicitat înlocuirea ...
Președintele Traian Băsescu a lansat, luni, un atac dur la adresa procurorilor care îl anchetează pe fratele său pentru trafic de influență. În primul rând, șeful statului a spus, la Realitatea TV, că rechizitoriul întocmit de procurori ar fi neclar, în opinia sa. "Nu am înţeles, din ...
Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, rămâne în arest preventiv, iar fiica acestuia, Izaura Anghel, în arest la domiciliu, în dosarul în care au fost trimişi în judecată pentru că ar fi încercat să mituiască un angajat al Penitenciarului Colibaşi, a decis, astăzi, Tribunalul Argeş. Magistraţii ...
Procurorii argeșeni au finalizat ancheta și i-au trimis în judecată pe Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, și pe fiica acestuia, Izaura Anghel, pentru cumpărare de influenţă şi dare de mită. Dosarul în care cei doi sunt acuzați că ar fi încercat să mituiască un agent de penitenciare va ...
Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, și fiica acestuia, Izaura Anghel, au fost trimiși în judecată de procurorii argeşeni, sub acuzațiile de cumpărare de influenţă şi dare de mită, în dosarul în care sunt acuzați că au încercat să mituiască un angajat al Penitenciarului Colibaşi ...
Ginerele lui Bercea Mondial, Marius Constantin, încarcerat pentru că l-ar fi șantajat pe Mircea Băsescu, fratele președintelui statului, nu iese nici acum din arest. Ieri, Curtea de Apel Constanța a respins cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu arestul la domiciliu ...
Izaura Anghel a obținut suspendarea arestului la domiciliu pentru o zi, ca să-și ducă fetița în vârstă de două luni la medic. Decizia a fost luată, ieri, de Tribunalul Argeș, instanța care, de altfel, a și consemnat-o la domiciliu pe fiica lui Bercea Mondial într-un dosar în care ...