Izolarea României

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Editorial

Izolarea României

Politică 29 Mai 2009 / 00:00 933 accesări

Acum două zile, Traian Băsescu a plecat în Grecia. N-am fost atent dacă era o vizită politică, în schimb am reţinut că preşedintele urma să treacă şi pe la muntele Athos. Să fie vorba de un pelerinaj pios? L-au ajuns din urmă remuşcările creştine pentru poporul pe care îl conduce de aproape cinci ani? Oare vrea să îi ceară lui Dumnezeu să-l ajute să cîştige alegerile de la toamnă, pentru că numai printro minune s-ar mai putea întîmpla aşa ceva?!

Pînă la dezlegarea unei asemenea enigme, m-am apucat să fac o altă socoteală. Cîte vizite oficiale a făcut Traian Băsescu în ultimul an şi cam cîţi preşedinţi străini au venit la Bucureşti, în aceeaşi perioadă? S-ar putea să mă înşel, dar şeful statului a fost invitat în patru ţări, respectiv Ungaria, Serbia, Croaţia şi Franţa, întîlnirea cu Nicolas Sarkozy fiind cea mai recentă şi cea mai importantă, dar singura de acest fel! În sens invers, dacă pot să spun aşa, stăm şi mai rău… De la summit-ul NATO de anul trecut, niciun preşedinte nu ne-a mai vizitat ţara, cu excepţia celui maghiar, dar acela nu a venit la Bucureşti, ci s-a oprit în secuime. Cu acea ocazie s-a petrecut şi gafa diplomatică de proporţii, dacă mai ţineţi minte, prin care şeful statului maghiar i s-a refuzat aterizarea pe aeroportul din Târgu-Mureş, pe motiv că se afla într-un avion militar. Ce concluzie putem trage? În atribuţiile constituţionale ale lui Traian Băsescu intră mai ales politica externă a ţării, nu-i aşa? În schimb, el face mai mult călătorii electorale prin ţară, căci este an de campanie, iar diplomaţia a lăsat-o de mult baltă.

Dar izolarea României este mult mai accentuată decît am schiţat-o eu aici. În relaţiile cu Moldova, politica externă a României este catastrofală, exclusiv din cauza lui Băsescu. În cazul Rusiei, căreia îi plătim cel mai scump gaz din Europa, ce să mai spunem? Relaţiile se pare că au început să se răcească şi cu Bulgaria, după cazul spionului cu numele istoric Floricel Achim şi expulzarea trecută sub tăcere a trei diplomaţi. Cu Ucraina nu ne înţelegem deloc, de la încheierea procesului de la Haga, iar în privinţa Ungariei, vorba bancului, numai despre „dragoste” nu poate fi vorba… Preşedintele Barack Obama nu l-a invitat pe Traian Băsescu la Casa Albă, deşi sîntem un aliat stabil al Americii, în schimb SUA construieşte celebrul scut antirachetă în Polonia. La rîndul ei, Federaţia Rusă ne ocoleşte, la propriu şi la figurat, construind conducta „Southstream” prin Bulgaria şi Serbia. Toate astea dovedesc că preşedintele României nu-şi respectă fişa postului, ca să vorbim eufemistic, iar ceea ce se luptă cu disperare ministrul de Externe Cristian Diaconescu să repare dimineaţa, strică Traian Băsescu seara!

Nu ştiu ce a făcut preşedintele la muntele Athos, adică dacă s-a aşezat în genunchi pe coji de nucă sau a pupat de zor icoane, ca Becali, dar cred că mai uşor îi va fi lui Dumnezeu să îl ierte decît o vor face românii, din punct de vedere electoral, la viitorul scrutin prezidenţial… Aşa să mă audă Cel de Sus!



12