Izvorul Tămăduirii, prăznuit la Dervent

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Izvorul Tămăduirii, prăznuit la Dervent

Eveniment 30 Aprilie 2011 / 00:00 908 accesări

Sute de creştini ortodocşi au prăznuit, vineri, Izvorul Tămăduirii, sărbătoare închinată Maicii Domnului, la Mănăstirea Dervent din judeţul nostru, locul în care însuşi Sf. Apostol Andrei a făcut să apară un izvor tămăduitor. Ceremoniile religioase de vineri au debutat cu Sfânta Liturghie oficiată de Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfinţia Sa Teodosie, şi de un sobor de preoţi. Înaintea slujbei, Arhiepiscopul Tomisului a făcut un apel către pelerinii prezenţi să lase grijile deoparte şi să se roage împreună în această zi de sărbătoare. “Să înălţăm cu toţii rugăciuni către Maica Domnului şi Fiul Său, Iisus Hristos. Astăzi vedem roadele lacrimilor Maicii Domnului, care se transformă în alinare, vindecare şi în îmbrăţişarea pe care o simţim de la Ea, ca maică a noastră, a tuturor”, a spus IPS Teodosie. După Liturghie, credincioşii au plecat în procesiune până la izvor, unde a avut loc sfinţirea apei şi botezarea pelerinilor.

“VINO ŞI VEZI”. Stareţul mănăstirii Dervent, Prea Cuviosul Arhimandrit Andrei Tudor, a precizat că valorile spirituale au rămas vii timp de 2.000 de ani la Dervent. “Mănăstirea Dervent, care are cel mai cunoscut hram de către credincioşi, pe cel al Izvorului Tămăduirii, este păstrătoarea valorilor spirituale de 2.000 de ani, prin izvorul tămăduitor şi crucile de leac ce dovedesc până astăzi despre primii paşi ai Sf. Apostol Andrei în Dobrogea, dar şi despre jertfa primilor creştini pentru mărturisirea lui Hristos. Izvorul Tămăduirii a făcut posibil să ajungă până la noi, în ciuda vitregiilor istoriei, sfinţenia acestor locuri. Deşi mănăstirea a fost închisă în perioada comunistă, credinţa vie a poporului nu a putut fi stinsă, mulţi credincioşi venind aici în fiecare an, înainte de Revoluţie, în ziua de Izvorul Tămădurii, ei plecând tămăduiţi şi liniştiţi. Ei au devenit propovăduitori şi urmăritori ai Sf. Apostol Andrei, lăsând celor care nu au fost niciodată la Dervent răspunsul pe care Apostolul l-a auzit de la Mântuitorul: “Vino şi Vezi””, a spus Prea Cuviosul Arhimandrit Andrei Tudor.

CREDINŢA, STÂLP DE SPRIJIN. Credincioşii prezenţi vineri la Dervent au venit şi din alte judeţe, cum ar fi Ialomiţa şi Tulcea, căutând sprijin în cele sfinte. “Sunt aici pentru prima dată. Nu regret că am făcut drumul din Tulcea până aici în această zi. Am venit împreună cu mai multe prietene să ne rugăm ca să fim mai bune, să avem sănătate, să aprindem o lumânare pentru cei dragi şi să luăm apă sfinţită. Credinţa ne-a mânat aici, ea rămânând pentru noi singurul sprijin în aceste vremuri grele”, a spus o enoriaşă, Marcela Stasuc.



12