Raperul american Ja Rule revine, în România, pentru a treia oară în acest an. Mîine, cu o zi înainte de Gala Romanian Music Awards 2009, Ja Rule se va distra în clubul Bamboo din capitală, invitîndu-şi fanii la o petrecere de neuitat. Pentru evenimentul de vineri, care va începe la ora 23.00, intrarea este liberă. Locaţia unde are loc show-ul pare să fie clubul preferat al artistului, care a mai performat la Bamboo din Bucureşti în luna februarie a acestui an, dar şi la clubul din staţiunea Mamaia, cu ocazia minivacanţei de 1 Mai.
Ja Rule, pe numele său adevărat Jeffry Atkins, este cunoscut pentru hituri precum „Holla-Holla\" sau pentru duetul cu Jennifer Lopez, „I\'m real\". Artistul şi-a început cariera în 1994, împreună cu grupul „Cash Money Click” şi a lansat, pînă în prezent, opt albume, pentru care a colaborat cu numeroşi artişti internaţionali, cum ar fi Ashanti, R. Kelly, Lil Wayne, 2Pac, Faith Evans sau Nelly Furtado. Ja Rule nu s-a axat numai pe muzică, ci a urmat şi o carieră cinematografică. A apărut în producţii de anvergură, ca „Turn It Up\", „Half Past Dead\", „Backstage\" sau „The Chronicles of Riddick\".