O delegaţie formată din oficiali de rang înalt din cadrul NATO şi condusă de secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jaap de Hoop Scheffer, a efectuat, marţi, o vizită de o zi în Kosovo, în cadrul căreia s-a întîlnit cu oficiali kosovari. Imediat după sosirea sa, delegaţia a discutat despre situaţia din Kosovo cu generalul Emilio Gay, comandantul forţei multinaţionale a NATO în Kosovo (KFOR). Este vorba despre prima vizită a membrilor Consiliului Atlanticului de Nord în Kosovo de cînd acest teritoriu şi-a proclamat independenţa de Serbia, la 17 februarie. Oficialii NATO au discutat cu autorităţile kosovare la Priştina, cu reprezentanţi ai minorităţilor şi cu oficiali ai Misiunii ONU (MINUK), Misiunii europene EULEX, precum şi cu reprezentantul special al Uniunii Europene în Kosovo, Peter Feith.