Actorul american Jack Nicholson vrea să o împiedice pe fosta lui iubită Anjelica Huston să dezvăluie unele dintre secretele sale într-un volum de memorii pe care actriţa americană îl va lansa în 2013. Jack Nicholson, o veritabilă legendă la Hollywood, a avut o relaţie de peste 16 ani cu Anjelica Huston şi, potrivit unor surse, este îngrijorat în legătură cu anumite detalii despre relaţia lor şi, mai ales, despre comportamentul său din acea perioadă. ”Jack are o mulţime de secrete şi Anjelica ştie unde sunt îngropate cele mai multe dintre cadavre. Cunoaşte o mulţime de detalii nu doar despre femeile din viaţa lui Jack, ci şi despre faptul că acesta consuma alcool şi droguri şi practica perversiuni sexuale”, a declarat o sursă pentru publicaţia ”National Enquirer”.
Jack Nicholson, în vârstă de 74 de ani, i-a oferit Anjelicăi Huston un colier cu diamante şi rubine, cu ocazia celei de-a 60-a aniversări a ei, la o petrecere organizată în oraşul Venice din statul California, încercând să îi câştige bunăvoinţa. ”Anjelica a fost foarte încântată la început, însă e foarte isteaţă şi cunoaşte jocul pe care îl face Jack. El încearcă să-i cumpere tăcerea”, a adăugat aceeaşi sursă.
Renumitul actor american are o reputaţie de afemeiat la Hollywood şi a avut, de-a lungul anilor, relaţii cu multe femei frumoase, printre care se numără Lara Flynn Boyle şi Michelle Phillips. Într-un interviu acordat recent, Jack Nicholson a declarat că Anjelica Huston a fost marea iubire a vieţii lui şi că regretă faptul că a înşelat-o cu Rebecca Broussard, care a devenit ulterior mama celor doi copii ai săi. ”Realitatea este că m-am simţit complet anihilat din punct de vedere emoţional după despărţirea de Anjelica. A fost probabil cea mai dificilă perioadă din viaţa mea”, a declarat actorul. Potrivit presei americane, acest volum de memorii, al cărui titlu nu a fost deocamdată ales, va descrie relaţia dificilă pe care Anjelica Huston a avut-o cu celebrul ei tată, regizorul de film John Huston, dar şi relaţia furtunoasă cu fostul ei iubit, nimeni altul decât Jack Nicholson. Cei trei au lucrat împreună la comedia dark ”Prizzi\'s Honor / Onoarea familiei Prizzi”, regizată de John Huston, în 1985. Pentru prestaţia din acest film, Anjelica Huston a primit premiul Oscar pentru Cea mai bună actriţă în rol secundar.