Jackie Chan vs. Will.i.am

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Jackie Chan vs. Will.i.am

Monden 26 Noiembrie 2012 / 00:00 288 accesări

Pentru că întotdeauna vor exista terminale de vârf pentru pasionaţii de gadgeturi cu buzunare adânci, Samsung şi-a actualizat linia de terminale dual screen. Dacă în urmă cu un an şi jumătate vorbeam de SCH-W999, acum este vorba de SCH-W2013. Preţul pentru noul terminal al celor de la Samsung, comercializat momentan doar pe China Telecom, este între 2.900 şi 3.200 dolari. Ca să nu se lase înfricoşaţi de preţ, producătorul sud-coreean a decis să îl folosească pe Jackie Chan ca designer şi inspiraţie, dar şi ca PR.

”Genius phone” este asocierea de cuvinte pe care a folosit-o artistul Will.i.am, zilele trecute, când făcea referire la iPhone. Mai precis, asta se întâmpla când a vorbit de efectul benefic pe care îl va avea un gadget la care s-a gândit asupra telefonului Apple. Solistul trupei Black Eyed Peas a anunţat că va lansa, în perioada imediat următoare, un accesoriu pentru iPhone 4/4S şi iPhone 5. Acesta din urmă va integra propriul sensor şi un blitz mai bun şi va revoluţiona modul în care iPhone-ul face poze, potrivit celor promise de Will.i.am. Noul accesoriu va transforma telefonul într-unul de geniu, prin înlocuirea camerei de cinci sau opt megapixeli cu una de 14 megapixeli.

Nu numai Samsung joacă tare, la rândul său, Apple Inc. susţine că încă şase produse Samsung Electronics încalcă patentele companiei americane, acuzaţii care se adaugă la o listă lungă din procesul în care aceasta cere daune de miliarde de dolari de la coreeni şi interdicţia la vânzare. Apple susţine că produsele Samsung, cel mai mare producător de telefoane mobile din lume, care rulează pe nou sistem de operare Android ”Jelly Bean” şi alte produse similare care rulează pe sistemul Ice Cream Sandwich ar trebui adăugate pe lista de produse care încalcă patentele sale, potrivit unui document depus la curtea federală din San Jose, California. Pe 23 noiembrie a fost depusă o adresă prin care Apple spune că telefoane precum Samsung Galaxy S III şi S III mini, precum şi tablete ca Galaxy Tab 8.9 Wifi şi Galaxy Tab 2 10.1 au elemente copiate care încalcă prprietatea intelectuală a firmei americane. La o listă de peste 20 de produse Samsung pentru care Apple cere interzicerea vânzării în SUA se mai adaugă şi Galaxy Note II.

Procesul actual vine după un altul început în aprilie 2011, în care Samsung era acuzată că încalcă mai multe brevete Apple, în timp ce compania sud-coreană acuza Apple că încalcă, la rândul ei, mai multe patente. Apple a câştigat acest prim proces şi a obţinut plata unor daune de peste un miliard de dolari. Pe 6 decembrie urmează să fie judecată cererea Apple de a interzice permanent vânzarea a şase telefoane şi a unei tablete Samsung pe teritoriul SUA.

Taguri articol


12