Preşedintele francez a asistat ca simplu spectator discret la ultimele ore a ceea ce va marca pentru el sfîrşitul a peste 40 de ani de carieră politică, în timpul căreia a desfăşurat nenumărate bătălii electorale. Jacques Chirac, în vîrstă de 74 de ani, va părăsi în 16 mai, data oficială a sfîrşitului mandatului său, palatul prezidenţial Elysee, după 12 ani petrecuţi la putere. Se retrage fără turneu de adio şi fără să fi influenţat în vreun fel campania electorală, în condiţiile în care francezii au manifestat o mare dorinţă de schimbare în acest scrutin. Cei doi candidaţi sînt tineri, Nicolas Sarkozy în vîrstă de 52 de ani, iar Segolene Royal de 53 de ani, vor să reprezinte modernitatea politică, bazată pe un stil nou şi promit să schimbe şi să reformeze profund Franţa. Pasiunea din jurul acestei campanii a generat sentimentul că pagina anilor Chirac, un lider care a trăit al doilea Război Mondial, a fost deja întoarsă, chiar înainte ca el să predea oficial puterea.

Jacques Chirac a salutat-o joi, la Berlin, pentru ultima oară în calitate de şef de stat, pe Angela Merkel, într-o ultimă deplasare simbolică, în cadrul unui program consacrat, în ultimele zile, ceremoniilor protocolare şi acordării de decoraţii. Chirac pregăteşte crearea unei fundaţii concentrate pe subiecte ale viitorului, ca ecologia, dezvoltarea durabilă sau dialogul intercultural. Cu excepţia opoziţiei ferme faţă de războiul american din Irak, în 2003, “anii Chirac” au fost percepuţi, pe scară largă, atît în Franţa, cît şi în străinătate, ca o perioadă de stagnare, chiar de declin, marcată de o serie de crize. Ţara părea că se îndoieşte de ea însăşi, confruntîndu-se, trei săptămîni, cu proteste violente fără precedent în suburbii şi declanşînd o criză instituţională a UE, prin refuzul Constituţiei. Deşi vrea să susţină “cauzele importante”, Chirac ar putea fi prins din urmă de trecutul său, devenind primul fost şef de stat anchetat în justiţie. Pentru Nicolas Sarkozy, Chirac se retrage de la putere împăcat cu sine însuşi. În urmă cu cîteva săptămîni, cel care a sacrificat totul în exerciţiul puterii a explicat că “există viaţă după politică”.