Jaf eşuat la Spitalul Judeţean

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Bancomatul îndărătnic... hoţii neatenţi

Jaf eşuat la Spitalul Judeţean

Eveniment 29 Mai 2010 / 00:00 811 accesări

SPARGERE LA SPITAL. Efectele crizei financiare asupra lumii sunt binecunoscute: sărăcie şi depresie. În ceea ce îi priveşte însă pe hoţi, aceştia găsesc criză stimulantă şi, din această pricină, poliţiştii constănţeni au mai trecut, pe deja prea lunga listă a isprăvilor... încă una. Oamenii legii încearcă să dea de urma mai multor persoane care, în noapte de joi spre vineri au încercat să fure bancomatul din incinta Spitalului Judeţean Constanţa. Poliţiştii au fost anunţaţi în jurul orei 02.40, de către agentul de pază al spitalului. Acesta a declarat că a fost anunţat de o doctoriţă, care a auzit mai multe zgomote ciudate - „Când am ieşit din cabinet, am încremenit! Bancomatul fusese mutat de la locul lui!”. În urma cercetărilor, s-a stabilit faptul că indivizii au forţat două uşi glisante, pe unde se presupune că au pătruns în holul Policlinicii 1, unde se afla ATM-ul „Raiffeisen Bank“. Suspecţii au tăiat cablurile de alimentare, pentru a deconecta sistemul de alarmă şi au reuşit să deplaseze bancomatul aproximativ 20 de centimetri. Criminaliştii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au izolat perimetrul şi au găsit, nici mai mult nici mai puţin decât cuţitul cu care hoţii tăiaseră cablurile şi pe care, probabil în graba cu care au plecat, l-au... uitat! Anchetatorii au ridicat şi alte probe (care ţin de specificul muncii lor şi nu uitate, pur şi simplu, de hoţi neatenţi) care-i vor ajuta să-i identifice pe autorii jafului. Lucrătorii Serviciului Criminalistic spun că, cel mai probabil, suspecţii au auzit zgomote şi s-au speriat să nu fie prinşi, motiv pentru care au lăsat baltă cele aproape 1.000 de kilograme de... bancomat şi cuţitul. Poliţiştii spun că bancomatul nu avea monitorizare video, însă anchetatorii vor folosi imaginile captate de camera internă a bancomatului pentru a-i prinde pe hoţi. În acest caz, cercetările continuă pentru identificarea şi prinderea autorilor, care se vor alege cu dosare penale pentru comiterea infracţiunii de tentativă de furt.

JAFURI ÎN SERIE Eşecul hoţilor de la Spital vine după reuşita de acum o lună a mai multor „profesionişti”, care au furat un bancomat dintr-un complex comercial din zona „Catanga”, din Constanţa. Hoţii au legat aparatul cu o şufă de cârligul unei maşini de teren, după care şoferul a apăsat pedala de acceleraţie, smulgând pur şi simplu bancomatul din podeaua în care era încastrat cu două dibluri. Oamenii legii încă încearcă să dea de urma hoţilor, care se vor alege cu dosare penale pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.

Alte trei jafuri armate au avut loc în decursul unei singure luni (mai - n.r.) în judeţul nostru. Amintim: în noaptea de 13 spre 14 mai, poliţiştii constănţeni au intrat în alertă după ce, în decurs de numai trei ore, două lovituri similare au avut loc, una în Mangalia şi cealaltă, în Lazu. Ingredientele? Miezul nopţii, patru indivizi, cagule, jocuri mecanice, pistol, casieri disperaţi. Al treilea jaf armat a avut loc pe 17 mai, la o staţie GPL, în plin centru al oraşului.



12