Jaf în două minute! Magazin de parfumuri prădat de 4 indivizi mascați (VIDEO)

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Jaf în două minute! Magazin de parfumuri prădat de 4 indivizi mascați (VIDEO)

Eveniment 11 Ianuarie 2016 / 13:34 3624 accesări

Magazinul prădat de cei patru tâlhari

Magazinul prădat de cei patru tâlhari

Serian Osman, proprietara magazinului: "Totul a durat doar două minute. Luau produsele de pe rafturi, se duceau până la ușă și apoi se întorceau. Bunurile au fost puse în niște saci mari, de tomberon. Au umplut vreo zece..."

Serian Osman, proprietara magazinului:

Au furat în 120 de secunde bunuri în valoare de aproximativ 100.000 de lei! Este vorba despre patru indivizi care au jefuit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, magazinul "Amy Sery", situat pe stada Ștefan cel Mare, din municipiul Constanța, la nr. 51-53, în dreptul "Tomis Mall". Hoții, care aveau cagule pe fețe și mănuși în mâini au reușit să pătrundă în spațiul comercial în jurul orei 03.40 după ce au forțat ușa de acces, cel mai probabil folosind un levier. În clipele următoare, aceștia au năvălit înăuntru și au început să fure parfumurile și cosmeticele aflate pe rafturi. Autorii, care s-au coordonat foarte bine, au sustras produse evaluate la suma totală de 100.000 de lei! Oamenii legii spun că, cel mai probabil, tâlharii s-au cronometrat. După aproximativ două minute, aceștia s-au făcut nevăzuți, înainte ca agenții firmei de pază și protecție ce monitorizează magazinul "Amy Sery" să-și facă apariția la fața locului.

Serian Osman, proprietara magazinului, spune că ocupă de 23 de ani spațiul comercial de pe strada Ștefan cel Mare și că este prima dată când așa ceva se întâmplă. "Am fost sunată la ora 03.48 de firma de pază cu care avem contract. M-au anunțat că a avut loc o spargere. Când am ajuns magazinul era gol, reușiseră să ia aproape toată marfa. Cei de la firma de pază au ajuns prea târziu la fața locului. Avem sistem de alarmă, care s-a declanșat în momentul în care hoții au intrat. Au furat multe parfumuri, care sunt mai valoroase decât cosmeticele. Jaful a fost surprins de camerele de supraveghere amplasate în magazin. Totul a durat doar două minute. Luau produsele de pe rafturi, se duceau până la ușă și apoi se întorceau. Bunurile au fost puse în niște saci mari, de tomberon. Au umplut vreo zece... Din acest motiv eu sunt convinsă că au avut o mașină, o dubă sau ceva de genul acesta în care au încărcat marfa. Și cred că au tras duba respectivă chiar în fața magazinului. În zonă, lângă magazinul "Tomis", există o platformă din lemn pe care am descoperit niște urme de roți... Strada era foarte bine luminată, dar taximetriștii care se aflau în stația din apropiere au declarat că nu au văzut nimic. Eu cred că cei care au observat ceva se tem să vorbească", a declarat Serian Osman.

Marfa aflată în magazin nu era asigurată. Polițiștii Secției 3 au pornit pornit o amplă anchetă pentru identificarea și prinderea autorilor, dar și pentru recuperarea prejudiciului care se ridică la suma de 100.000 de lei.

Taguri articol


12