Jaf prin metoda „curea”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Jaf prin metoda „curea”

Eveniment 27 August 2011 / 00:00 3001 accesări

Un constănţean arestat luna trecută pentru jefuirea unui cetăţean italian a cerut, ieri, Judecătoriei Constanţa eliberarea sa provizorie sub control judiciar. Solicitarea lui Erdinci Ibraim, de 37 de ani, zis „Caco”, a fost respinsă, însă hotărârea nu este definitivă. Potrivit anchetatorilor, pe 7 iulie 2011, Ibraim împreună cu alţi doi complici au jefuit un cetăţean italian, în faţa magazinului Tomis, din Constanţa. Italianul le-a spus anchetatorilor că, în timp ce mergea pe Ştefan cel Mare, a fost acostat de trei bărbaţi care încercau să îi vândă parfumuri. La un moment dat unul dintre indivizi l-a tras de cureaua pantalonilor şi l-a întrebat câţi bani vrea pe ea. Italianul i-a spus că nu o vinde şi i-a cerut să îl lase în pace. Cei trei indivizi au plecat, iar în scurt timp, italianul a realizat că a rămas fără portofelul în care avea acte şi 1.100 de lei. Păgubitul a reclamat jaful la Secţia 3 Poliţie Constanţa. După aproape o săptămână, unul dintre hoţi a fost identificat. Poliţiştii au efectuat o percheziţie la domiciliul lui Erdinci Ibraim, din cartierul constănţean Piaţa Chiliei, de unde au ridicat hainele pe care acesta le purtase în momentul comiterii infracţiunii. Îmbrăcămintea a fost recunoscută de italian, iar la recunoaştere din grup, suspectul a fost recunoscut de către victimă. În timpul audierilor, Erdinci Ibraim a negat că ar fi furat portofelul şi, mai mult, el a declarat că nu se afla în localitate la acea dată. Oamenii legii spun că Ibraim este un individ violent, care a mai avut probleme cu legea, el fiind cercetat şi în alte dosare pentru alte furturi, tâlhării şi şantaj.



12