Poliţiştii constănţeni îl cercetează pe un tînăr în vîrstă de 23 de ani, care, marţi după-amiază, a jefuit vestiarul restaurantului „Pizza e Pasta”, situat în apropierea hotelului „Parc”, din staţiunea Mamaia. Potrivit anchetatorilor, Ionuţ Bucur şi-a plănuit cu multă atenţie lovitura. Înainte de a acţiona, hoţul s-a îmbrăcat cu o uniformă de ospătar identică cu cea a angajaţilor pizzeriei vizate, în aşa fel încît să treacă neobservat. El a ales să meargă la „serviciu” în jurul prînzului fiindcă ştia că terasa va fi foarte aglomerată şi va avea posibilitatea să se strecoare în clădire fără a fi zărit de cineva. Prima parte a strategiei sale a dat roade. După ce s-a văzut înăuntru, individul a furat un telefon mobil marca Motorola şi o pereche de pantofi sport, marca „Nike”, a pus prada într-o sacoşă şi a ieşit, încercînd să se facă nevăzut cît mai rapid cu putinţă. Hoţul a fost însă surprins de chelnerii localului exact cînd se pregătea să-şi ia tălpăşiţa şi au încercat să-l oprească dar Ionuţ Bucur a luat-o la fugă. Angajaţii restaurantului l-au urmărit şi i-au alertat pe doi poliţişti aflaţi în patrulare care au plecat, la rîndul lor, pe urmele suspectului. Hoţul a fost prins în apropierea parcului acvatic „Aqua Magic”, de agenţii unui echipaj al Serviciului Poliţiei Rutiere, care l-au imobilizat. Oamenii legii au găsit şi sacoşa în care tînărul pusese bunurile furate şi pe care o aruncase cu puţin timp înainte de a fi oprit din goana sa disperată. Prejudiciul, estimat la suma de 1.000 de lei, a fost recuperat. Cms. Iulian Dode, şeful Poliţiei Mamaia, a declarat: „Îi sfătuim pe agenţii economici din staţiunea Mamaia să fie foarte atenţi pentru că am remarcat acest nou mod de operare care se poate dovedi eficient, tocmai pentru că bazează pe deghizare”. Ionuţ Bucur este cercetat în stare de libertate pentru săvîrşirea infracţiunii de furt calificat.