Jaful anului!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Atenţie! Escrocherii în serie! Săpun şi şerveţele de… 50.000 de lei!

Jaful anului!

Eveniment 23 Iulie 2011 / 00:00 3885 accesări

Ca în filme! Doar aşa se pot descrie două cazuri, cu acelaşi scenariu, petrecute la interval de un an, la Constanţa. Victimele sunt pensionari, cu bani puşi deoparte pentru “zile negre şi înmormântare”, îndeajuns de creduli încât să primească oameni străini în casă şi să încerce să-i ajute, oferindu-le ascultare şi sume importante. Scenariul escrocheriei este bine gândit, complex şi are ca protagonişti două persoane care inspiră încredere, cu vârste în jur de 50 de ani, un bărbat şi o femeie cu o poveste lacrimogenă: o rudă este în spital, în pragul operaţiei şi, cum toată lumea ştie, pentru a “unge mecanismul”, au nevoie de bani! “Intriga” este reprezentată de un portofel sau o borsetă burduşită cu valută în schimbul căreia cei doi “împrumută” sume modice de lei. Evident, este doar un pretex pentru ca cei doi escroci să vadă unde îşi ţin victimele agoniseala. Continuarea este lesne de prevăzut, bătrânii rămânând fără bani, dar cu o borsetă, respectiv un portofel plin cu săpunuri şi hârtii! Acelaşi cuplu şi-a pus în aplicare planul, funcţional (!), şi în alte judeţe ale ţării. S-ar părea că aceştia fac parte dintr-o bandă bine organizată care acţionează după acelaşi scenariu, câţiva membri fiind deja prinşi de poliţişti.

FALŞI TURIŞTI. Poliţiştii constănţeni au intrat în alertă ieri dimineaţă, după ce un constănţean de 82 de ani s-a prezentat la sediul Secţiei 3 Poliţie Constanţa şi a reclamat că a fost jefuit. Octogenarul le-a povestit anchetatorilor cum banii pe care îi strângea de ani de zile, respectiv 50.000 de lei, s-au dus pe apa sâmbetei. Fost medic chirurg la Spitalul Militar din Constanţa, dr. Vasile Roman locuieşte singur într-un apartament din zona Gării. Bărbatul ne-a povestit că totul s-a întâmplat joi după-amiază, în timp ce se afla în cartierul Tomis Nord. El a fost acostat pe stradă de un bărbat care nu vorbea foarte bine româneşte şi care l-a rugat să îi spună unde poate schimba nişte bani. “M-a întrebat unde poate să schimbe valută şi i-am arătat un Exchange. A scos o bancnotă de 100 de dolari dintr-o borsetă plină cu bani, însă nu a fost mulţumit că i-au dat doar 294 de lei. M-a întrebat dacă poate lăsa ceva la mine pentru câteva ore, că ei au venit cu un tir în ţară şi au adus marfa, iar şoferul a avut accident şi se află internat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. M-au luat cu maşina condusă de o femeie şi am mers din Tomis Nord până pe Primăverii, unde am plătit curentul, după care am venit acasă. Pe drum, bărbatul a vorbit la telefon cu cineva şi mi-a spus că în trei ore se rezolvă tot. Când am ajuns acasă, m-au rugat să le dau nişte lei că au doar valută şi trebuie să dea pentru operaţie la spital. M-am dus unde păstram economiile, 50.000 de lei, am scos 1.000 de lei, iar ei mi-au spus că le ajung. M-am oferit să-i ajut spunându-le că sunt medic şi, dacă au nevoie, mă pot duce până la spital să mă interesez de starea şoferului. M-au refuzat. Au lăsat borseta cu valută la mine şi au spus că se întorc după ce termină la spital”, a declarat păgubitul.

“EU AM VRUT SĂ ÎI AJUT…” Medicul a adăugat că i-a aşteptat să revină în cursul zilei de joi, însă nu a mai apărut nimeni. Ieri dimineaţă s-a hotărât să desfacă borseta cu bani pe care cei doi o lăsaseră şi a avut parte de o surpriză! În loc de dolari, în borsetă se afla un săpun şi nişte şerveţele. Când s-a uitat în locul unde îşi ţinea economiile, bărbatul a observat că şi punga sa cu bani dispăruse. Vasile Roman le-a declarat anchetatorilor că cei doi indivizi circulau cu o maşină roşie. Mai mult, cei doi i-au lăsat un număr de telefon şi o adresă din Budapesta, unde i-au spus că locuiesc ei. “Nu m-am uitat la numărul maşinii, dar mi s-a părut că e un Renault. Femeia se afla la volan, iar bărbatul stătea în dreapta. Aveau aproximativ 50 de ani, ea era o femeie blondă cu buzele mari, iar el blond, robust şi cu părul creţ. Eu am vrut să îi ajut, că erau străini, pentru că m-am gândit că au un necaz, dar am fost înşelat. Probabil m-au ales pe mine pentru că aveam la mână un ceas Doxa”, a mai spus dr. Roman. Octogenarul a adăugat că stângea banii de aproape zece ani, pentru zile negre şi pentru înmormântare.

CAZ SIMILAR. Nu este prima dată când constănţenii sunt înşelaţi prin această metodă, poate chiar de aceleaşi persoane. La sfârşitul lunii august 2010, doi bătrâni din cartierul constănţean Km 4-5 au fost jefuiţi de 12.000 de lei, prin aceeaşi metodă. Dumitru Simion a fost acostat pe stradă de două persoane, un bărbat şi o femeie, care se aflau într-o maşină străină de culoare închisă. Aceştia au intrat în vorbă cu victima şi i-au spus că au o rudă internată în spital, care ar fi suferit un accident rutier şi ar dori să închirieze o cameră pentru câteva zile. Bărbatul, de bună-credinţă, a urcat în maşina celor doi şi i-a condus la domiciliul său. Ajunşi în casă, cei doi i-au spus pensionarului şi soţiei acestuia că sunt din Ungaria şi le-au arătat un portofel plin cu bancnote de 50 de euro pentru a le demonstra că sunt buni platnici. Cei doi i-au cerut bătrânului nişte bani motivând că nu au avut unde să schimbe valuta. Victima le-a dat 2.000 de lei, dar cei doi i-au spus că nu ajung, că operaţia costă mai mult. Bărbatul avea în pod o cutie în care păstra 10.000 de lei. A intrat în casă, iar femeia l-a urmărit de afară. Cei doi i-au mulţumit foarte mult, ba mai mult, i-au dat soţiei sale, Anica Simion, cinci euro, să-şi cumpere ciocolată şi bomboane, dar şi portofelul doldora de euro, pe care pensionarii l-au pus într-un dulap din cameră. Bătrânii i-au condus până la poartă şi le-au urat mult succes la spital. Când şi-a amintit că a uitat cutia cu bani deschisă, Dumitru Simion s-a întors în pod, dar nu a mai găsit niciun leu în ea. Bătrânul spune că s-a dus în casă şi a deschis portofelul lăsat de cei doi, dar a avut surpriza de a găsi, în loc de bani, un săpun şi mai multe hârtii.

NU NUMAI LA NOI! În martie 2009, un alt bătrân, din municipiul Câmpulung Moldovenesc a dat de bună voie 1.000 de lei şi a primit înapoi două pachete de şerveţele şi opt dolari. Omul a oferit suma de bani cu împrumut unor persoane care i-au spus că, în schimb, îi lasă o sumă echivalentă în dolari. Scenariul? Similar! Potrivit autorităţilor, bătrânul se afla în curtea locuinţei, când în faţa porţii a oprit un autoturism din care a coborât un bărbat ce i-a solicitat împrumut 1.500 de lei pe motiv că a avut un accident cu maşina în comuna Pojorâta şi că o persoană a fost rănită. Pentru a fi mai convingător, bărbatul i-a spus bătrânului că îi lasă ca şi garanţie o sumă în valută, urmând să se întoarcă în două ore pentru a-i restitui împrumutul. La puţin timp, din autoturism a coborât şi o femeie, care a cerut apă. Bătrânul i-a invitat în locuinţa sa, unde i-a dat necunoscutului suma de 1.000 de lei. Între timp, bărbatul pusese într-o geantă mai multe bancnote în valută, a asigurat fermoarul genţii cu un lacăt mic şi a dat geanta victimei. Nu a trecut mult timp până bătrânul a deschis geanta şi a numai găsit opt bancnote de un dolar şi două pacheţele de şerveţele. Prea târziu, însă. Bărbatul şi femeia plecaseră deja.



12