Jake Gyllenhaal vrea să se întoarcă la şcoală

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Jake Gyllenhaal vrea să se întoarcă la şcoală

Monden 07 Ianuarie 2010 / 00:00 441 accesări

Actorul american a declarat recent că doreşte să ia o pauză în carieră pentru a se întoarce la şcoală şi a-şi continua cursurile universitare. Jake Gyllenhaal a renunţat în urmă cu zece ani la cursurile Universităţii Columbia din New York, pentru a se concentra asupra carierei sale de la Hollywood. El a recunoscut însă că a regretat întotdeauna decizia de a-şi întrerupe educaţia universitară şi speră să găsească timp, în viitor, pentru a-şi relua cursurile la New York. ”Am renunţat la cursurile Universităţii Columbia, în anul 2000, după doi ani în care am studiat religiile orientale şi filosofie, pentru a mă concentra asupra actoriei. Însă mi-am dorit întotdeauna să termin această facultate şi să-mi iau o diplomă”, a declarat actorul american.

Cel mai recent film al lui Jake Gyllenhaal se intitulează ”Brothers”, fiind inspirat din producţia cu acelaşi titlu a regizoarei Susanne Bier, lansată în 2004. În acest film, Jake Gyllenhaal joacă alături de Natalie Portman şi de Tobey Maguire, actorul american interpretând rolul unui soldat care trebuie să aibă grijă de familia fratelui său, dispărut în Afganistan. Jake Gyllenhaal provine dintr-o familie de cineaşti şi s-a făcut remarcat în filmul cult ”Donnie Darko”, în 2001, iar rolul din SF-ul ”The Day After Tomorrow - Unde vei fi poimâine?”, din 2004, l-a propulsat la statutul de star internaţional, confirmat ulterior de evoluţia sa din mult comentatul ”Brokeback Mountain - O iubire secretă” (2005), în care a jucat alături de regretatul Heath Ledger. Jake Gyllenhaal va fi prezent în sălile de cinematograf în 2010 şi pe afişul filmului ”Prinţul Persiei: Nisipurile timpului”.

Taguri articol


12