James Bond şi-ar putea muta operaţiunile în Canada şi Malaezia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

James Bond şi-ar putea muta operaţiunile în Canada şi Malaezia

Monden 25 Ianuarie 2010 / 00:00 340 accesări

Studiourile britanice Pinewood, care a produs cele mai recente filme ale seriei James Bond şi-ar putea muta activitatea în străinătate, după ce au început să deruleze operaţiuni în Malaezia şi Canada. Temerile că o altă instituţie britanică, de data aceasta studiourile unde au fost turnate filmele James Bond care l-au avut pe Daniel Craig în rolul agentului 007, ar putea fi atrasă de mutarea activităţilor în străinătate a generat o adevărată campanie destinată împiedicării relocării activităţii companiei. În consecinţă, Gisela Stuart, un parlamentar laburist britanic a cerut secretarului pentru Afaceri să sesizeze autorităţile din domeniul concurenţei în legătură cu expansiunea internaţională a Pinewood Shepperton, cerând să se analizeze dacă acestea nu afectează, pe termen lung, interesele naţionale britanice.

Anul trecut, o solicitare înaintată de Pinewood pentru construcţia unor platouri de filmare în apropierea principalelor studiouri ale companiei din Iver Heath, în districtul Buckinghamshire, a fost respinsă de consiliul local. Ulterior, compania a semnat un contract cu Guvernul din Malaezia pentru dezvoltarea unui complex de studiouri la Iskandar, în apropiere de Singapore. Complexul, Pinewood Iskandar Malaysia Studios, va avea circa 9.000 de metri pătraţi de platouri de filmare şi va genera 8.000 de locuri de muncă, construcţia sa urmând să fie finalizată până în 2012. Parlamentarul britanic care a cerut sesizarea autorităţilor din domeniu concurenţei consideră că expansiunea internaţională a Pinewood este extrem de neliniştitoare, în special în condiţiile în care spera ca Pinewood să ia în calcul posibilitatea construirii de noi facilităţi în apropiere de Birmingham. Gisela Stuart vrea ca autorităţile britanice să analizeze şi extinderea companiei în Canada, unde aceasta deţine o serie de studiouri, care operează sub numele Pinewood Toronto Studios şi a căror performanţă aduce venituri companiei britanice.



12