Cineastul canadian James Cameron, regizorul unor filme cu mare succes de casă, precum ”Titanic” şi ”Avatar”, şi-a realizat un vis din copilărie, primind tiltlul de explorator rezident din partea prestigioasei reviste ”National Geographic”. ”Să fiu numit explorator este o mare onoare şi un rezultat la fel de uimitor ca atunci când eşti premiat cu Oscar de către Academia de Film americană”, a declarat James Cameron. Acesta a intrat astfel în cercul restrâns de exploratori, în acelaşi timp cu specialistul spaniol în ecologie marină Enric Sala. ”Fiind adolescent, nu visam la nimic altceva decât să devin un explorator al oceanelor. De fapt, la vârsta de 16 ani, locuind într-un orăşel din Canada aflat la o distanţă de 800 de kilometri de ocean, mi-am luat licenţa în scufundări marine”, a adăugat regizorul canadian.
În noua lui calitate de explorator rezident, James Cameron va pilota un submarin de mici dimensiuni, care va putea să coboare la adâncimi de până la 11.000 de metri, pentru a vizita o parte a oceanului, niciodată observată de om şi abia zărită prin lentilele camerelor robotizate. James Cameron participă la construcţia acestui mic submarin cu un singur loc şi va fi unul dintre cei doi piloţi ce vor plonja succesiv în celebra Groapă a Marianelor din Oceanul Pacific, cu cea mai mare adâncime cunoscută de pe Terra. Micul submarin se va scufunda cu o viteză de şase, şapte ori mai mare în comparaţie cu majoritatea submarinelor actuale ce au la bord echipaj uman, a căror viteză medie de coborâre este de 30 de metri pe minut. ”Obiectivul nostru este de a ajunge pe fundul oceanului în mai puţin de o oră, ceea ce ne va permite să petrecem acolo şase sau şapte ore pentru diverse cercetări ştiinţifice, să facem fotografii, să recoltăm eşantioane sau să descoperim noi specii”, a declarat James Cameron.
Şi miliardarul britanic Richard Branson lucrează la producerea unui submarin ”înaripat”, ce urmează să exploreze cele mai mari adâncimi din oceanele planetei noastre. Însă, proiectul său vizează doborârea unor recorduri, în timp ce obiectivul lui James Cameron este de a explora, cerceta şi face fotografii pe fundul oceanului şi de a realiza un film documentar pentru ”National Geographic”.
Regizorul canadian James Cameron este considerat un expert în domeniul filmărilor care folosesc tehnologii revoluţionare. Lungmetrajele sale ”Avatar” şi ”Titanic” sunt filmele cu cele mai mari încasări din istoria cinematografiei, de 2,78 miliarde de dolari, respectiv 1,84 miliarde de dolari.