James Murdoch a refuzat o primă de şase milioane de dolari

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

James Murdoch a refuzat o primă de şase milioane de dolari

Monden 05 Septembrie 2011 / 00:00 363 accesări

Şeful News International, James Murdoch, a refuzat un bonus de şase milioane de dolari, citând actuala controversă privind interceptarea convorbirilor telefonice în care este implicat tabloidul „The News of the World”. Tatăl său, şeful News Corp, Rupert Murdoch, a primit un bonus de 12,5 milioane de dolari. Salariile şi bonusurile primite de el pentru anul 30 iunie 2010 - 30 iunie 2011 s-au ridicat la 33,3 milioane de dolari, cu 47% mai multe decât în anul precedent. Pachetul salarial al lui James Murdoch a crescut cu 74%, la 17 milioane de dolari. „Ţinând cont de actuala controversă din jurul „The News of the World”, am refuzat bonusul pe care compania a decis să mi-l acorde”, a afirmat James Murdoch într-un comunicat. „Deşi parametrii financiari şi de performanţă pe care a fost bazată decizia de acordare a bonusului nu au legătură cu această chestiune, consider că refuzarea bonusului este acţiunea corectă. Mă voi consulta cu comisia de compensaţii în viitor, pentru a stabili că un bonus va fi adecvat ulterior”, a adăugat acesta. Scandalul interceptărilor telefonice a dus la închiderea publicaţiei „The News of the World”.

Taguri articol


12