Magistraţii instanţei supreme au respins, vineri, recursul formulat de Jan Tistu, din satul constănţean Plopeni, împotriva condamnării sale de către judecătorii constănţeni la 12 ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de viol. Bărbatul a fost judecat în stare de libertate şi acum ar fi trebuit încarcerat întrucât sentinţa este definitivă, dacă el nu ar fi fost deja arestat la începutul acestui an pentru că şi-a ucis soţia. De câte ori s-a prezentat în faţa instanţei, Tistu s-a declarat nevinovat. „M-au condamnat numai pe vorbe, pentru că nu am săvârşit fapta. Jur în faţa lui Dumnezeu şi a dumneavoastră că sunt nevinovat. Ca dovadă, cei cinci copii pe care îi mai am acasă sunt toţi bine”, a fost afirmaţia lui Tistu în faţa judecătorilor constănţeni. Reamintim că, în 2007, la prima judecare a dosarului, atât Tribunalul cât şi Curtea de Apel Constanţa l-au achitat. Procurorii au atacat sentinţa cu recurs, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis rejudecarea cauzei. Procesul a reînceput în 2008 la Tribunalul Constanţa şi s-a judecat cu uşile închise. Potrivit actului de inculpare, în perioada 2004 - august 2005, Jan Tistu ar fi profitat de imposibilitatea copiilor de şapte şi 13 ani, la vremea aceea, de a se apăra şi i-a forţat să întreţină relaţii sexuale orale cu el. Cei doi copii se aflau atunci în îngrijirea sa. De asemenea, anchetatorii au stabilit că, în cursul lunii iunie 2005, Tistu l-ar fi agresat fizic pe fiul său, provocându-i, cu un cuţit, o leziune în zona pelviană, pentru că nu i-ar fi satisfăcut poftele sexuale. Medicii legişti au constatat că rana a necesitat nouă zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Cei doi minori poartă numele bărbatului, dar provin din relaţiile extraconjugale ale mamei, Maria Tistu. În timpul anchetei, femeia a declarat că l-ar fi surprins pe soţul ei, în două rânduri, în timp ce întreţinea relaţii sexuale cu copiii săi, iar bunica acestora a afirmat că a aflat de la fiica sa despre abuzuri sexuale la care erau supuşi fetiţa şi băieţelul. În faţa procurorilor, Jan Tistu nu a recunoscut infracţiunile de care a fost acuzat şi a declarat că învinuirile ce i se aduc ar fi nereale şi că ar fi victima unei înscenări. În prezent, cei doi copii molestaţi se află în centre de plasament, iat Jan Tistu este cercetat pentru omor calificat.