Jandarm agresat în misiune

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Jandarm agresat în misiune

Eveniment 15 Noiembrie 2011 / 00:00 677 accesări

Un subofiţer din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Constanţa a fost atacat de un scandalagiu, duminică seară, în jurul orei 18.30. Conform anchetatorilor, jandarmul făcea parte dintr-o patrulă mixtă şi, împreună cu un poliţist, au fost trimişi, în urma unui apel primit prin 112, să intervină la aplanarea unui conflict izbucnit într-o familie care locuieşte pe strada Bucovina, din Eforie Nord. În momentul în care a ajuns la locul incidentului, oamenii legii au încercat să liniştească spiritele, însă unul dintre bărbaţii implicaţi în scandal, Vasile Ivanciu, de 35 ani, din Eforie, a sărit la bătaie. Cel atacat a fost jandarmul, care a fost înjurat, îmbrâncit şi chiar lovit în bărbie cu palma. Subofiţerul i-a spus lui Ivanciu să se potolească, dar scandalagiul era prea pornit împotriva oamenilor legii şi nu s-a calmat. În cele din urmă, Ivanciu a fost imobilizat şi încătuşat. El a fost dus la sediul Poliţiei din Eforie, unde i s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de ultraj. Oamenii legii l-au prezentat pe Ivanciu procurorilor Parchetului Judecătoriei Constanţa pentru audieri. Anchetatorii au dispus reţinerea individului pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.



12