Jandarmeria Constanța are ajutoare în sezon

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Jandarmeria Constanța are ajutoare în sezon

Eveniment 11 Mai 2018 / 10:36 698 accesări

Jandarmeria Constanța are ajutoare în sezon: elevi ai Şcolilor Militare de Subofiţeri Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni şi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani, care se pregătesc să devină jandarmi.

Cei 11 elevi detașați au parcurs primul modul teoretic, iar în perioada 9 mai – 31 august vor desfăşura un stagiu de pregătire constând în activităţi practice, în cadrul I.J.J. Constanţa.

Pe parcursul a patru luni, aceștia vor fi îndrumați de jandarmi cu experienţă, în cadrul unui program de tutelă profesională şi vor participa efectiv la misiunile de ordine publică / pază şi protecţie instituţională, ce revin subunităţilor unde au fost repartizați.

Scopul acestui stagiu de practică îl constituie aprofundarea cunoştinţelor teoretice obţinute în cursul anului de învăţământ, perfecţionarea deprinderilor practice referitoare la executarea misiunilor şi dezvoltarea capacităţii de a acţiona alături de colegii lor, în cadrul dispozitivelor specifice.

La sfârşitul celor patru luni, elevii vor fi evaluați cu privire la întreaga activitate desfăşurată împreună cu jandarmii constănţeni. Cei 11 tineri speră ca munca pe care o vor depune să fie una calitativă şi eficientă, iar la absolvirea cursurilor își doresc fie repartizați la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa.



12